vineri, 19 martie 2010

ALCHIMIE SAU EVOLUTIE CONSTIENTA

Salve …,

Intro…
Chimia cum bine ai invatat, tine de combinatiile Elementelor Simple, din lumea materiala, exterioara. AL-Chimia, tine de lumea I-materiala sau cum i se mai spune Interioara.
Pentru inceput este necesar si suficient sa “Vezi, simti, experimentezi” ca exista o astfel de lume “nesenzoriala”. O percepi totusi prin “imagini-Mentale”,- zona unica- din care decurg starile energetice-magentice, numite “Afective”. Din zona frecventei fizice vin doar senzatiile la propriu si la figurat.
Emotiile sint reactii de agregare ale Energiei, ce rezulta intre cele doua polaritati dimensiuni ale fiintei, mentala si materiala. Acestea se constituie in zona “intermediara”, perceputa ca fondul tau de Vitalitate-elan-entuziasm. Acest Fond Afectiv la rindul lui intretine si misca acest corp fizic-material. Simplu, scurt, clar? Acesta este tabelul Al-chimic a lu` Nemendeleev.
Acest Model Concentric al Spiralei [=Spirit sau Energie Universala, vitala, impersonala] il vom numi [postula ca in fizica elementara], Model Elementar Uman [Universal].
Ca pozitionare in spirala sau treptele-quantele evolutiei, sau a Devenirii-Divine, este pozitionat intre animal, si urmatorul regn, numit de noi “ingeri – dez_incarnati, sau fiinte inaltzate - extraterestri”.
Despre lumea animala stii deja ca au ramas inca in Gradina “domnului OM” si nu au gustat inca din “pomul Cunoasterii” respectiv au ajuns doar la memoria pe termen scurt [reflexa-inconstienta]. Noi am trecut la memoria pe termen lung [pe durata unei incercari sau incarnari]. Aceasta functie-proces ne permite sa lucram cu obiective “virtuale”[memorate, conexate, impregnate, afectiv=magentic]. Memorarea experientelor ne permite sa percepem simultan realitati multiple, generind fenomenul comparativ, interpretarea sau alegerea constienta, invatarea si Evolutia constienta, catre Perfectiune [prin regnul urmator].
Despre acest regn stii ca este in alte dimensiuni [de frecventa], asazisele universuri paralele, ca ne pot vedea “supraveghea” si ca pot interveni in dezvoltarea noastra colectiva sau individuala... sub consecinta Actiunii si Reactiunii. Aceasta lege are incidenta la toate nivelele energiei. Astfel ca intilnim si aici Interesele de Sens [ales ca evolutie-directie]. Nu exista interese materiale ale lumilor subtile – venerarea este transferul de energie = putere [vitala, directa-mentala] spre zona admirata, sau recunoscuta ca “superioara”.
Comunicarea intre lumi se face in principal tot prin intermediul dimensiunii mentale, accentuata de empatizare, sau reactii emotionale cu adresa. Este valabil si intre noi, cind empatizam si nu ne sintem indiferenti, fata de noi sau altii [si nici interferenti in cazul ostiltatii].
Un sens al Energiei [=”Fortei”] condenseaza [armonizeaza-simetrizeaza, iar la nivelul pulsatiilor numite de noi cicluri temporale, sincronizeaza ritmurile a orice doua “elemente”]. Cealalta latura a Fortei divide, disjunge, asimetrizeaza, desincronizeaza si ulterior conduce dupa propriile “ordini”.
Astfel ca interventii fizice sint foarte putin probabile si implica_ca si consecinta “incarnarea” in zona in care ai intervenit cu Atentia si Intentia, adica mental si afectiv prin focalizarea reactiilor sau a informatiilor. De aceea interferente cu alte lumi sint posibile numai cind “aspirantul” se focalizeaza, deci el empatizeaza si cedeaza suficienta energie pentru a primi inapoi, un raspuns, o informatie! o imagine.
E un fel de telefonie pe costul tau de energie si vitalitate si cu taxa inversa cind apelezi in spectrul reactiilor emotionale evident nerabdatoare, ostile sau violente. Astfel distingem doua tipuri de “inteligente”; Mecanice- nonempatice, reactive, individuale si cele Empatice, nonreactive, identificate progresiv cu sfere din ce in ce mai vaste de existenta.
Astfel ca Empaticii doar Supravegheaza fara a interfera, existind exceptii de promptitudine telepatica, chiar empatica, in cazul in care dezvoltarea sau evolutia ta vizeaza indirect fiinta majora, cu care deja ei au empatizat, sprijinidu-i dezvoltarea. Empatizarea este universal directionata, radianta si este reglata sau semiecranata de nivelul fondului nostru afectiv care se reflecta in ceva numit “aura”, sau “orizontul Perceptiei personale”. Aceasta poate creste prin empatizarea noastra cu “elementele” naturale din regnurile anterioare... care si ele receptioneaza si manifesta energia, viata, inteligenta.
Iar altii “interferentii”, “intervenientii”, ”neapelatii” apeleaza pentru a fi divinizati, doar pentru a subordona vitalul tau, folosindu-l aiurea. Pentru aceasta au fost necesari niste “cronicari” ai lui “Mnezo”[miezu], care au inventat o explicatie despre “creatie” si “inceputul” Infinitului, sau Energiei [fortei-puterii] si fireste si despre un “sfirsit” al ei, sau al creatiei[evolutiei-perfectiunii].
Aparent este o aberatie infantila, plina de contradictii, flagrante, ilogisme la tot pasul, vizibile si din avion, dar mai vizibile cind citesti, cuvint cu cuvint si meditezi indelung la ce vrea sa spuna indirect, fiecare fraza a “Genezei”[creatiei]. Sint amestecate afirmatii despre “evident”[pamintul plat] si “legende”[neverificabile decit prin logica elementara], sau minciuni cu intentie clara.
Spre exemplu, o data personificata energia-infinitatea, mintea ta sau sursa adevarului este amputata. Imaginile tale mentale nu-ti mai prezinta interes, atentie=energie, si astfel intra in dezordine, contradictie, tensiune haos. Natural dimensiunea mentala a oricarei entitati are propria ordine Spirala...cu o dimamica ciclica de neoprit si o frecventa impresionanta. Cind este acceptata imaginea ca o alta forta=putere=energie are autoritate asupra celei personale, zona mentala este interferabila pentru ca iese din propria ordine care ii confera neutralitatea si impenetrabilul, unde Nimeni de fapt nu poate intra, nici cea mai “evoluata” fiinta posibila. Putem spune ca asa sfera creatoare – frecventa mentala a unui individ poate fi canalizata, in momentul formarii ei, deviata spre exterior sau spre “nicaieri?”. “Niciunde” nu exista. Energia personala mentala curge undeva si daca nu te vitalizeaza natural, te...”consuma” sa zicem.
Nicaieri in acea geneza nu scrie despre procesul creatiei, adica despre faptul ca gindul Tau este creator, canalizeaza energia si esti deplin raspunzator de ceea ce “emiti”, canalizezi, focalizezi, constient si care sint subiectele care le intretii cu energie sau atentie.
Astfel responsabilitatea personala este declinata, abandonata si preluata de “cineva din umbra”, care ii place ideea de a exista un “miez”, “mnezo” si fireste chiar el sau grupul sau. Cred ca nu exista afirmatie sau credinta mai aberanta decit ca cineva sa conduca infinitul, asa din aproape in aproape. Totusi ceva, ceva se incearca cu un dresaj-domesticire pentru toate oile anumitor “domni si doamne”. Asa s-a inventat si inamicul necreat de care “trebuiesti aparat”.
Dar deja s-a trecut de “masa critica”, un anumit numar de miliarde [7] de “celule-oameni” si la nivelul energiei surpaconstiente, s-a produs pe toate cele 10 nivele, organizarea in stea[retea] cu 6 elemente, [vezi apa, carbonul, siliciul si structurarea organica]. Dar inca se mai incearca organizarea in 5 elemente... [mass-media], care e in colaps evident. Sint legi ale structurarii universale care cu trecerea de la un numar la altul de particule se organizeaza altfel si produc modificari, punti constiente si in constiinta colectiva si individuala.
Fara doar si poate inca mai sint desperati care incearca sa ii convinga pe altii ca … reducerea populatiei, ca eugenia, ca maxim 5 sute milioane poate sustine lejer planeta... stii si tu ce poate inventa “autoritatea academica” atot[ne]stiutoare si ochiul ei “clarnevazator”. Ceva in constiinta umana deja s-a” trezit” si nu se mai incurca prea multa “lume” sa ii “barbiereasca” pe altii. Ultima “realizare” de acest gen a vizat doar citeva milioane. Se mai incearca cu “recesiune”, cu alimentatie ”standardizata”, cu “vaccinari” despre care stii, si alte trebi despre care e mai bine sa nu stii.
Dinspre partea Empaticilor Supraveghetorilor [Privighetorilor cum le mai zic io] se stie mai putin si se asteapta mult prea mult. Acestia sint mai discreti findca actioneaza doar la nivele colective de constiinta si empatie, ceva de genul artistic cultural chiar si stiintific dar mai putin. [ Star War, Star Trek, Star Gate, etc. filme cu istorii foarte reale si clar punctate.] [un film contine o carte cum o poza reprezinta descrierea de o pagina = o mie de cuvinte]. La acelasi nivel telepatic si empatic sint inspirati diferiti actori, vedete muzicale, personaje celebre in alte domenii.
Este totusi evident, ca nivelul de constiinta umana, a depasit in majoritate tendintele violente sau salbatice... chiar si cele comerciale trecind la cele artisice – empatice...catre constientizarea faptului ca ne reflectam unii in ceilalti... pina la [inter]dependenta. Acesta este actualul stadiu de evolutie colectiva. Ne punem volens-nolens in locul celuilalt de care depindem prin [inter]conexiuni... sub incidenta aceleiasi legi “actiune-reactiune”.
Si la acest nivel fiintei umane i s-a “amputat” capacitatea empatica, inoculindu-se ideea contradictorie, si ...esti nascut [fara voia sau alegerea responsabila a ta] din pacat, deci esti pacatos si te asteapta focul. Cind afli aceasta de copil... cimpul [energetic-magnetic] afectiv face implozie, se restringe la un perimetru foarte ingust in spatiu si timp. Emotional deja vorbim de o epava prabusita. Singurul efort se rezuma la empatia pe termen scurt, pentru supravietuire...fortata de logica. De fapt nu se mai cheama empatie se numeste adaptare, obisnuinta, acceptare, toleranta. Adesea fenomenul este insotit de schimbarea polaritatii in ostilitate generalizata.
A treia informatie cheie, este ca in mod natural fiinta umana este muritoare si supusa, suferintei, degenerative, asa natural si degeaba. Nimeni nu spune ca aceasta este o consecinta a felului in care canalizam energia, constient si afectiv, antrenind-o ritmic, periodic, reflex...ostil, indiferent si suferind. In acest fel reproducerea celulara este degenerativa.
Dar constiinta universala a crescut suficient numarul nostru ca sa trecem la fuziunea intr-un organism planetar uman. Deocamdata functionam la nivelul, nu al organelor ci mai mult a gruparilor celulare proteice. Sintem totusi in pragul descoperirii constiintei colective. Inca mai credem in “mintea mea” si alte iluzii naive de Diviziune, de proprietate a unei bucati din Totalitate si apartenentza la diviziuni mai mari.
In revenire stiind ca esti muritor, fara putere creatoare [afectiva], cu o minte fara sens, inutila in alegeri personale si decizii fundamentale, vorbim de o fiinta mai aproape de regnul animal, decit de urmatorul. Alchimia ar trebui sa faca trecerea de la incosntienta asupra vietii si valorii ei, la [macar] constientizarea functiilor elementare ale energiei universale, care se reflecta in toate formele de existenta, astfel viata capatind o logica si un sens...in care se poate evolua...pe cont propriu, adica de la o [non]valoare data la una reala[cultivata].
Aceasta trecere de la o valoare la alta, se face printr-un efort constient, ciclic, repetitiv, de mentinere a unei Intentii, sau Destin, sau directii in realitatea “virtuala”, mentala. Acesta este antrenat, reincarcat de raspunsul empatic, in compensatie la ceea ce tratezi cu empatie. Aceasta se produce cu fiecare experienta care o facem in directia aleasa, daca alegem un punct focal...si cautam confirmarea in plan concret a acestuia...pas cu pas.
Aici intervine al patrulea virus in sintaxa terestra, ...de unde deriva ca Gindul tau, ceea ce Simti si mai ales Fapta...nu conteaza!!! De aici lipsa de atentie acordata irepetabilului din actiunile aparent repetabile, si de fapt neatentia la evolutia care se creaza prin acumulare, cvasistatic...cu incetinitorul, ca sa putem observa. De aici lipsa de coeziune in atentie si de convergenta vectoriala a actiunilor[intentiilor]. De aici insatisfactia sau lipsa de multumire, fericire, vitalitate, incredere...etc, pe baza ideii evidente ca pedalezi in gol sau chiar inapoi.
Ti se mai pare acum ca acel text “sacru” este naiv si nevinovat, lipsit de orice substrat, sau este un text minutios elaborat, in urma a “n” experimente sociale, de domesticire sau dresare, de catre anumiti cultivatori de oameni...dar nu face obiectul discutiei noastre;
In stadiul in care reusesti [prin exercitiu si antrenament continuu, ritmic, ciclic, cu intreruperile de rigoare] sa mentii in sfera mentala energia intr-o matrice fara sa o sabotezi ci sa o “iubesti” empatizezi cu ea pina o reduci la nivelul obisnuintei afective placute, se cheama ca “materializezi”.
Sau atragi elemente preexistente in matricea respectiva de energie, care fiind conexata cu tine, gaseste cea mai rapida si scurta cale, [coincidente, sincronicitati, simetrii, in baza legii rezonantei] care te atrage cu perceptia in sfera acelui obiectiv sau pe “munte la mahomed”. Sa zicem ca pt a scoate din latenta o “forma mentala”sint necesare aprox. 40 de Incercari, intentii Consecutive, in stadiul actual de evolutie.
In acest moment, cind principiul de manifestare sau “materializare”, agregare, condensare, atractie, empatie iti este la indemina prin focusare, relaxata, linistita, aplicabil la orice ora din zi si din noapte, din orice pozitie se cheama ca esti ca ...zeii. Adica in termeni mistici[mitologici-mincinosi] ii mai spune la principiul asta dumnezeu sau, circuit karmic, sau creatie pe bucati, ritmica, prin frame-uri.
Contraforta acestui proces este memoria, inertia statica sau repetitia inconstienta, neatenta, si definitia conceptuala defintiva sau aproximarea negativa si mai ales autodefinirea, nu in sensul redefinirii, completarii creatiei cu cite inca ceva si mai “bun”, inca un bun, sau inca un pas. O pretentie mediatica absurda este saltul [quantic], drumul de la 0 la 100 sau 1000 asa fara nici un pas. Basme, merge mai ushor 123..102030...100200...
In stadiul actual de evolutie, apar deja fiinte capabile de aceasta concentrare-relaxata, de atentie nonreactiva, de perceptie extinsa, empatie intuitiva... care scurteaza procesele de manifestare, indiferent de forme, pentru ca nu astea sint esentiale ci procesul de creatie in sine. Trezirea in acest sens se face prin...sinceritate [oops!] si recunoastere cit mai fidela a creatiei tale, in ordinea si halul in care este, apoi empatizarea cit mai completa cu ea.
Asa se ajunge la simetrizare sau sincronicitate cu realitatea manifestata. Si prin contemplare, atentie neconceptualizata plus empatie cu toate domeniile si regnurile realitatii impersonale. Este foarte multa energie=forta=putere activa in toate aceste domenii, arhinecesara noua sau chiar indispensabila.
Asa mai reducem din pseudoidentitatea schizofrenica numita ego, un mare consumator de energie la nivelul mintii. In acest sens este o pilula magica la care ii spune “egalizarea identitatii” iar la virus comparatia identitatilor care duce la paranoia...refuzul de a accepta adevarul chiar cind esti confruntat cu fapte concrete...sau fundamental logice.
Astfel cind manifesti la alegere realitatea pentru pasii tai urmatori in evolutia personala si nu numai [in acord de rezonanta ...cu mediul formelor care le-ai atras] esti deja intr-o bucla spatio-temporala in care treptat, ciclic, repetitie cu repetitie, pulsatie cu pulsatie, flux-reflux, adaugi ceva universului tau, si “lucrurile” care le-ai integrat dispar si din atentia si din perceptia ta, pentru ca nu le mai intretii cu “emotii”.
In stadiul acesta zeul sau eul este in acord armonic deplin constient cu mediul sau, astfel devenind ...nemuritor, adica nu mai oboseste in ostilitati subtile, cosntiente sau inconstiente, nu mai degenereaza ci se regenereaza din ce in ce mai infloritor, iar prin cresterea frecventei el cu tot universul sau devine atit de dinamic si subtil incit iese de sub incidenta lumii materiale fizice asa cum o numim noi si isi continua visul sau viata in alte domenii de frecventa. Regnul urmator...fara a mai parasi corpul fizic fortat.
Ceva consemnare despre un astfel de loc ar “Teo ti hua can” in traducere,”locul unde oamenii devin zei”. Nu era loc de sacrificiu, nici o scoala, mai degraba un spital unde medicii erau din alte “zone”. Neverificabil, pina la momentul in care istoria ne-o pot publica “martorii” sau “privighetorile”. Si pe acolo oamenii si zeii traiau impreuna, pina i-o apucat pe unii “misticismele”. Prostia este respectabila si zeii se retrag.
Cunoasterea are si dezavantajele ei. Primul este “aparenta” din surse exterioare, unde te poti pacali ushor si poti fi pacalit, mai ales cind cazi in Tentantia ideii ca altii sint mai prosti deci de poti folosi de ei, si tot ce ai invatzat de la “zei” incerci sa folosesti pe cont propriu, in dezavantajul tuturor. Forta animala n-a fost eficient constientizata, tratata cu empatie si inabushita, ascunsa...pentru a fi mai mare si mai tare. Astfel egoul irumpe si uite unde se poate ajunge, orgoliul sau paranoia fiind imediat prezenta.
Se intra in reactie ostila cu mediul, aceasta genereaza “norii afectivi”, [=dorinte refulate in subcontient, nedefularea emotiilor nestinse]. Asa se ajunge la pierderea cunoasterii intuitive, a conexiunii cu energia universala “mentala”, de aici dezordinea si “la loc comanda”, ne intoarcem in lumea fizica, unde ne putem manifesta egoul, superioritatea care ii domina pe ceilalti si ...pina la urma ne trece. Vorba lui buddha “toate trec!”[vindeca].
La arborele vietii i s-ar putea spune arborele empatiei, care este un alt nivel de cunoastere si logica, intuitiva, spontana, sincrona si simetrica cu nevoia ta imediat ulterioara. Acest arbore nu are trecut si viitor, este adimensional...bucla”spatiotemporala” crescind prin empatia cu toate elementele constientizate. Informatia este accesata direct din energia universala vie si inteligenta.
Arborele cunoasterii s-ar mai putea numi arborele memoriei si repetitiei. Ca sa invingi aceasta inertie statica iti trebuie un pic de atentie, si bun simt empatic. Altfel se ajunge la blocaje mentale, idei fixe, dogme “sfinte”, tensiuni si blocaje afective, energetice, ulterior fizice si totusi si aici ar fi o pilula vindecatoare, numita creatia de experiente noi, atentia la irepetabil si adoptarea de atitudini, idei, actiuni cit mai inedite. Mintea este ceva continuu mobil si cind se ajunge la mintea tzeapana, deja s-a instalat “sfirsitul”.
Mna, ca am inceput cu totusi ceva introducere explicativa si uite ca am ajuns sa fac in ciorna volumul 3 “Legile Energiei Vii” cu subtitulul . Sint mai bine de 7 ore de cind scriu. De aceea consider ca volumul 3 e mai bine pentru ambele parti sa fie ...filmat. La fel de bine intelegi si dintr-un documentar si cine vrea poate sa faca transcrierea lui. Cind mintea incetineste, urmareste si memoreaza bine.
Totusi sper ca ai subinteles ca alchimia se refera la evolutia “personala” de la o valoare interpretativa a vietii, la urmatoarea prin microetape succesive. Pilule magice si spontane sint doar in basmele medicale care folosesc tot “mentalul” sau autosugestia creativa. Este o deblocare a mintii in ce priveste procesul de vindecare care e natural, daca nu alimentezi cu aceleasi idei fixe suferinta psihica, dizarmonia, tensiunea, ostilitatea, etc.
Daca aveam “piatra filosofala”[=fiinta materiala plus inteligenta energiei] cu care sa fac “aur” din orice [valoarea suprema a locului si clipei prezente]... probabil vedeai un alt om, poleit cu aur ca faraonii. Era un alt om. Io Simt ca valoarea “lucrurilor” este sa fii in armonie cu ele, mai ales cu semenii tai, in cel mai sincer mod cu putinta. Aici chiar ma simt bogat, chiar daca mai am lacune, fata de “unii” care ma stradui sa ii Inteleg, cind ar fi mai simplu sa ii iubesc, empatizez, direct, cu o sincera compasiune pentru suferinta lor, generalizata la toate nivelele.
E drept am putut manifesta in aceasta incarnare [poate si in altele] obiectivele materiale necesare, nu si proprietatea lor, pentru ca n-am vizat-o ci doar folosinta. Consider ca ceea ce ai dar nu poti folosi, nu-ti poate fi proprietate la modul efectiv, si suferinta e mai mare decit atunci cind inca nu le ai. Proprietatea implica in primul rind intretinerea si ingrijirea, si io abia reusesc sa am grija de fundul meu. A nu se intelege ca dintr-un punct de vedere functional nu traiesc sau n- am trait la cel mai inalt nivel hi-lux.
Din contra am trait in situatii si evenimente la care majoritatea nici nu Viseaza [si care e de fapt singura lor problema]. N-am dezvoltat insa atashamente, nici fata de “obiecte” nici fata de persoane, invatindu-mi rpd lectia ca ceea ce detii te detine. Iubesc libertatea sub toate aspectele si formele ei, si ceea ce am iubit am obtinut din “belciug”. La fel “adevarul” mai presus de inteligenta, prietenia totala pina la identificare, confundare cu celalalt, muzica, imaginea artistica, esteticul...si traiesc zi de zi o accentuare a lor. In ce ma priveste numesc aceast progres, alchimie.
Mai “lucrez” la impartashire, multiplicare, sharuire. Am pretentii in care ma blochez...frinez, intirzii. Daca poti trai doar pentru tine anumite experiente si interpretari ale valorii, este cam irelevant si fara sens sau gust. Spun deschis ca sufer tare si foarte tare, pentru ca detin valori mai mult subtile atashate, care inca “nu stiu” sa le trasnfer, multiplic, desi am la dispozitie cele mai adecvate conditii. Multe din aceste valori depasesc cu mult orice asteptare. Da io tot mai astept, “ceva”.
Aha, stiu ce astept, “elixirul vietii vesnice”, “tineretii indelungate”. Da, asta este, Jocul, inocenta, naivitatea empatia cu propriul subconstient, cu copilul din min[t]e, din suflet...care s-ar juca incontinuu da, cine ii da voie. Am treburi “responsabile”,”eroice” de facut. Am luat deja multe la un mod prea personal si persuasiv.
Multa suferinta produce si a produs treaba asta, si pina ma trezesc in sfera impersonala, atemporala si nemuritoare, mai este. Daca vrei tu poti experimenta mai departe...ideea ca totul este un joc artistic, frumos, armonios, si ca nu exista nimic serios nici “sfint”...mistic. Mistere neexplorate de tine da, intrebari care astepta sa le dai raspuns, ai girla. Relaxat si in joaca se poate, altfel...devii academiciana. Merita sa-ti amintesti din cind in cind ca Orice Adevar este doar un Semi-adevar, din punctul de vedere al unui ego nu al infinitatii.
Asa, acum mult asteptatele recomandari “personalizate”. Pilulele magice:
Ca sa centrezi energia vitala, fa-ti o capitala a universului tau, a buclei tale. Incepe cu un scaun care il incarci cu putere, prin atasharea de el, prin utilizarea constanta. El ar trebui sa te treaca din ce in ce mai repede in starea de perceptie lucida, limpede, extinsa, intuitiva. Se impregneaza cu starile tale de putere-atentie=energie vitala. Ar folosi astfel sa iti gasesti intii voit Linistea-pacea in el, apoi meditatia, apoi recapitularea, apoi...el va continua starea subtila de unde ai lasat-o.
Ar folosi impregnarea cu Putere empatie maxima si a unui rind de haine, doua ca sa le mai schimbi. Ele te vor ajuta in schimb sa te simti tu puternica, speciala, miezu. Conform Ascendentului tau, la haine roshul este aliatul tau... nuante, in contrast fin cu ceva bleumarin. Apropo, scaunul ar fi mai eficient indigo [culoarea blugului clasic], ceva fin violet sau alb...cu ce vrei tu.
La fel si patul care solicita o Atentie la fel de sporita, incarcindu-l cu Intentia repetata de a determina experientele de care ai nevoie, vise anume, decorporari, relaxare, chiar si o forma lejera de meditatie, perceptie de imagini mai clare. Noi sintem energia investita, dar stocarea in “ceva” amplifica mult efectul. Gindurile noastre sint prea rapide, nerabdatoare si aceste “obiecte-fiinte”, o stabilizeaza si amplifica, prin acumulare. Daca le acorzi atentie ca unei fiinte, energii- inteligente vor actiona ca atare.
Urmatorul pas este “altarul” masa de experiente sau de lucru. Avind Saturn in Berbec, merge tot rosu sau nuantele de brun. Brun nu are legatura cu cafeniul. Merge culoarea lemnului la interior, nuc, fag rosu, larice. Le ramii datoare cu niste scuze sincere si profunde acelor “lemne”, o consideratie si o stima deosebita. Pe acest pupitru incape lumea sugestiilor tale, adica obiectele care iti evoca ceva drag, conexiuni de putere, energie empatic accentuata...carora le urmaresti evolutia cu interes. Pot fi si imagini care au semnificat sau semnifica anumite momente cheie in evolutia ta.
Fiind un loc vizibil [public?] tainele si intimitatile tale nu au ce cauta. Acele sugestii si surse de inspiratie incap foarte bine pe partea interioara a usilor de la dulapul tau, infoliate in tzipla A4 ca sa le mai schimbi. Biroul necesita o conexiune universala cu impersonalul reprezentata de 7 obiecte asemenea[identice]colorate, ordonate in spectrul ROGVAIV, cristale, sticla, hirtii, tu stii. Atentia va fi atrasa periodic de anumita culoare[culori] pentru reacordarea ei. Ar fi utile si forme din geometria universala, modele in care se intilnesc maxim 7 puncte, atomi, etc.
Nava, bucla, camera ar fi indicat sa aiba la vedere o zona indigo, Soarele, Luna si Mercur al tau fiind in Varsator [Kapricorn]. Tot in pe pupitru, altar, bord ai nevoie de ceva care sa te reflecte... dar nu fizic, o oglinda retrovizoare, fireste sa reflecte constientul tau. Recomand un jurnal...de bord, de laborator, de experiente.
Acesta integreaza Intrebari,observatii, constatari din ce in ce mai clare si mai fine si... raspunsuri! Jurnalul este o punte efectiva intre Sub si Supra Constient, intre emisfera stinga si dreapta. Este dincolo de descriere ce amplificare in cosntiinta [cosntienta] poate produce auto-feedbackul, cita claritate, acuratetze, precizie poate genera. Se pot trai experiente virtuale prin el, fara nici un fel de intermediari.
Evolutia creste exponential, cu atit mai mult cu cit experimentezi, si cultivi [re]cunoasterea adevarului [tau] acolo. Cultivi pentru aflarea adevarului sinceritatea nu egoul si importanta de sine. Jurnalul cunoscut de mine are 3 forme, scris cu bagheta magica pe foaie alba[agenda], la computer, sau video inregistrat. Nu conteaza cu ce incepi tot la ultimul ajungi. Ulterior observatorul [tu] devine atit de prezent si detashat, ca poate nu mai e nevoie de feedback. Inerent prin rezonanta generata de cautarile sincere si consecvente ale tale, intri telepatic complet inconstient in contact cu Privighetorile, care fii ferm convinsa ca au solutii la orice situatie cu care ne confruntam in jocurile noastre, globale sau individuale, doar sa cautam si noi soutii si sa ne intereseze in mod „cert, clar si convingator”.
Mai ai nevoie acolo de celealalte regnuri. Respectiv o planta cu care sa te identifici in momentele de haos, tensiune, fluctuatii magnetice [emotionale] intense. Sa vezi tu ce repede te linistesti, in citeva minute. Mai apoi un vas cu apa cu sare de mare linga geam, unde tii un cristal sau mai multe daca vrei un ZPM [modul de energie impersonala(vida), dar pentru asta ai nevoie de doua sfere si un octoedru central, dispunerea in stea a acestora]. Deodata tot ce ai nevoie sa stii este ca pot percepe imaginile tale mentale, le pot organiza, intensifica, amplifica.
Astfel ca, atunci cind ajungi la o forma si o Intentie Clara, merita sa te joci cu unul din ele in mina [oricare], dupa ce in prealabil te identifici cu el, te vezi ca fiind el, sau il faci mental mare cit o casa si intri in el... re-produci modelul interesat si iesi. Asta cit se poate de relaxata, in joaca, inocenta si cu „inima” curata sau constiinta libera de orice contradictii, retineri, tensiuni. Ar fi utila o multumire asa sincera cum mi-ai adresat-o mie, anticipat si uite ce o iesit din cauza ei. [Vreau sa ma opresc si nu se poa`, nici n-am mincat az si e deja 2:42’ am. Am trecut de 12 ore].
Recomand aceeasi detashare fara gram de atashament, aceste fiinte putind la rindul lor sa te posede cum ai putea pretinde tu. Relatia cu ele este in principal la nivelul Atentiei=mental...centrarea afectiva pe ele determina posesia, dependenta, etc. Incarcarea cu Putere=Intentii clare este doar Prietenie=Iubire. La nivel impersonal esti tot tu si cum faci sa te posezi, pina si de corpul tau fizic ar cam trebui sa fii detashata...ulima reduta.
Pentru asta poti „avea” in grija un animal apropiat in care sa cauti continuu sa vezi cum si unde te regasesti si cit cum te copie prin empatie cu tine. Va evoca cu maxina nonsalanta mesajul subconstientului tau si a tot ce ai refulat in el...animalul traducind energia ta ca si cum ar fi a lui, fara cenzura constientului[tau]. Aici autopacaleala, autoiluzionarea sau amagirea cu masti dispare, si apare posibilitatea de a te reevalua si ajusta doar prin a-i fi Supraveghetor, fara sa intervii asupra evolutiei lui. Vei invata multe de la aceasta relatie si la ce te poti astepta din”lumile” subtile.
Intimplator ai sa observi cum influentezi celelalte animale din regnul semenilor tai si vei vedea ca sint cei mai receptivi la empatia ta sincera si evident la exemplu. La mesajul verbal abia-abia, poate la cel nonverbal cu mai multa atentie si interes. Recomand sa lasi pe oricine sa interepreteze despre tine orice fara sa intervii, fara sa scoti nimic in evidenta intentionat.
Fii doar tu insati si vei obtine toata atentia de care ai nevoie, oamenii nestiind inca sa o cultive, o investesc aiurea in altii. O iei in arenda si poti imparti roadele. Este bine sa mentii discretia totala asupra ta, prezent, „trecut-viitor”. Cine trebuie si vrea sa vada prin tine vede. Oamenii inca nu stiu sa cultive Atentia in mod constient, incosntient o fac.
Despre aliante in Intentii, stabilitate, consecventa, loialitate...mai este pina acolo. Principalii aliati ii vei gasi in toata sfera impersonala, care este cit se poate de vasta, te asteapta,...stele, Soarele, planete, Luna, muntele, apa, vegetalul, animalul, umanul [dincolo de expresia constienta], toate sint aliante arhiexpresive si arhinecesare. Pentru a le vedea expresia reala, uita tot ce stii[conceptele reflexe] despre ele ca si cum nu ar avea nici o semnificatie, dar tot, ca pe o gramada de minciuni si adevaruri aparente ceea ce si sint de fapt. Redescopera-le si cultiva o relatie cu ele [de identificare][regasire, reflectare in ele].
Vei descoperi ushor ushor ca esti cu totul altfel decit stiai despre tine, si intre timp alchimia valorii personale se va fi produs. Restul sint fleacuri, amanunte care ce rost are sa-ti supraincarc memoria constienta cu ele. Pentru detalii despre Aliante [reconectarea cu tine, tratarea „iluziei schizoide”] ai in programul saptaminal de curs practic de alchimie naturala, care are pe zile specific ce si cum poti proiecta si face, experimental concret, pina iti intra in Ritm.
Ce sa-ti mai zic, e suficient pentru acum, in continuare iti doresc „bon voiaje!” si iti Multzumesc, pentru ca ai reusit sa ma stirnesti. Io pentru mine de mult imi spun ca o sa astern pe hirtie ceva de genul asta, dar paradoxal volumul 2 e in asteptare, si io l-am scris in mare pe 3, care dupa opinia mea ar fi suficient atit, ca parte scrisa, in rest imagini. Acum tu chiar beneficiezi de vreo 5000 [peste]. Asociate cu sunetul-muzica aferenta, daca le acorzi la fiecare minim 7 secunde, iti ia cam zc ore. Atentia ta, cauzalitatea trece prin procese semiconstiente regenerative, „greu” de apreciat clar si rational, dar ushor de Simtit.
Arigato, Sia, Ceaules! Steph_GuraZlata_RTzat_03022010032935

Post scriptum...

Cam tot ce am povestit cu tine aici are ca sens si rost, doar pentru a reliefa inca o data parte din experienta ta. Anume, ai observat ca toate evenimentele majore fericite si minunate, s-au intimplat tocmai cind erai mai indragostita, sincera, pasionata realmente de obiectivele tale, umane, materiale, generale, ceea ce evoca inca o data faptul ca avem inca o parte a fiintei [majoritara in putere...”90 %”] ce este pusa in latenta de „ratiuni” educate, de mintea fixa, de memorie si acestea cu cit se dezvolta mai mult lasa loc mai putin EMPATIEI – Simtirii, constientei faptului ca desi nu pare sintem o singura fiinta si un tot unitar cu ceea ce percepem senzorial si mai mult decit atit. Fara empatie ne plictisim,” orbim” sh ii cam greu asa. Nu?
In alta ordine de idei, acest cimp unificat, relativitate extinsa, este perceptibila de cealalta parte a fiintei noastre, negata prin fel si fel de credinte aberante, si aceasta zona a fiintei noastre face toate sincronicitatile, toate simetriile, rezonantele, atractiile de fel si fel de fenomene prin care sa te simti „Implinita” puternica, multumita, totala. Logica acestei „cimp fara forma” unda generatoare a corpusculului ce esti” are alte legi de functionare decit cele „rationate” de „noi?” dupa aparentele cu care ne Pacalim...si ne facem viata atit de grea si seaca. Toti!
Aceste legi nu trebuie neaparat sa le cunosti si sa ti le argumentezi rational, pentru ca le SIMTI, si ele provoaca intuitiv empatia, atractia, flerul, filingul, talentul, acel ceva care este continuu inabusit de rationamente aparente. Echivalentul simtirii este Iubirea, Aprecirea, Deschiderea prin Emisie de „lumina” nu prin cersheala dupa agoniseala si alta chibzuiala. Fara iubire sintem orbi, surzi si schiopi, vorba cuiva si ne bazam numai pe aparente. Simtind din ce in ce mai total, vei descoperi ca stii cumva aceste Legitati, exprimate cumva de unii altii,[o parte le ai la „linkuri utile” in www.ealchimie.ro ].
Intelectul antrenat in exces te face „destept” foc, dar incapabil de Empatie, una fiind energia rece si alta cea calda, una liniara si una radianta, si impreuna genereaza organicul sau ordonarea spiralata a SPI-RIT-[m]ului universal, in generarea de forme aparente, expresii tranzitorii.

PENTRU CINE ARE CURIOZITATI PRACTICE PUTEM REALIZA ASA CEVA :::

CURS DE BAZĂ - ALCHIMIE NATURALĂ
Cursurile se pot desfăşura şi ca tabăra, într-un cadru natural, relaxat, implicând şi practică experimentală, sau citadin, în teritoriile umane, sociale, programul practic urmând a fi experimentat individual în perioadele de timp care, rămân la latitudinea cursantului când le aloca şi care este ritmul lor.
Cursurile se desfăşoară pe perioadă a 7-8 zile, cele teoretice fiind între orele 9 –12, câte 45 min. cu 15 min pauză.
De la 12 la 16, cele practice, jalonate în cursul anterior, sunt aplicate în sfera individuală. Experimentarea imediata utilizează amprenta caldă a vibraţiei anterior create în cursul teoretic. Tot între 12 - 16 este pauză de masă.
De la [16] 17 la 19 excursii, plimbări în zone cât mai expresive şi Biologice, Naturale. Pentru Zona RTzat sunt deja realizate trasele de câte 2-3 ore.
Opţional, seara de la 19 - 20 putem viziona câte un film documentar, cu nuanţe care evidenţiază rolul lumii interioare, subtile şi despre procesele funcţionale „fine” ale fiinţei umane în general şi cele din mediu universal.
Tot opţional discuţii libere la câte un foc de tabără, pe durata relativă de 2h.
Acelaşi gen de discuţii său întrebări – răspunsuri – observaţii se pot realiza pe perioada traseelor de după-amiază.
Masa este individual realizată cea de prânz şi seara opţional la focul de tabără. Este de preferat o alimentaţie cât mai uşoară, naturală, pentru a elibera şi relaxa energia vitală personală. Specificaţii pentru « produse animale » nu sunt dar e de preferat fără. Fumatul, o bere, un vin sunt iar elemente opţionale.
Cazarea se face câte 2 – 4 – 6 în cameră, baia fiind una la 2 camere. Cerinţe de punctualitate sunt pentru cursurile de dimineaţă în special.
LUNI
Curs teoretic:
· Ora 1 *Energia universală – Vitalul
· Ora 2 *Timpul şi spaţiul ca Percepţie
· Ora 3 *Utilizarea Atenţiei – Identificarea
Experimentare Practică Individuală:
1. Recapitularea întregii incarnări şi Normalizarea, energiei afective. [Minim o oră max. 2]
2. Alianţa cu Elementul Apa , [culoarea Verde, Argintul, Clorul…] [Toată ziua]
3. Meditaţia zilnică, “Ordonarea Cardinala a evenimentelor şi Simplificarea” [seara]

MARŢI
Curs teoretic:
· Ora 1 * Focalizarea, centrarea, energiei
· Ora 2 * Relaxarea mentală, afectiva, fizică
· Ora 3 * Realizarea, Percepţia, Detaşarea

Experimentare Aplicată: [[……..]] ***
***[[…. Nu mai am răbdare să cosmetizez, în cuvinte maxi formale, maxi comune aşa că trec fix ce am în ciornă ca programa… sau aproape aşa]]
Efortarea în orice direcţie, [pentru] realizarea unor dorinţe inhibate de non-îndrazneala sau prejudecăţi, lene, tipare sociale.
Observarea şi identificarea, regulilor, frustrării şi revoltei personale
Temă de meditaţie a zilei: “Libertatea şi Curajul”
La asfinţit …Încărcarea cu elementul foc energia generată de soare… aplicabilă şi mai eficient dimineaţa.
Alianţa subtilă cu Roşul, Fierul, Focul, Masculinul …

MIERCURI
Curs :
· ora 1 Simbioză, interferenţele, complementaritatea
· 2 Eficienta comunicării, Expresivitatea, Utilitatea
· 3 Observarea non reactiva, Acţiunea şi [non]Reacţiunea
Experimentare :
1. exprimare doar prin tăcere, cel mult priviri, gesturi [4 h sau toată ziua, sau 24h]
2. Comunicarea (cu/fără) contradicţii, critici, la nivelul interior [al minţii], observarea De-Vitalizării
3. Temă de meditaţie ; « Observarea Admirativa » >> Avantaje şi avantajarea subiectivă.
4. Alianţe : Wioletul, Mercurul, Aerul, Norii, Vântul, şi Temperatura…

JOI
curs  teo şi exe.
« Încurajarea şi Întrajutorarea » sau « Implicarea »
Aplic. - Identificarea Eului, Conştiinţei, Vocii Interioare
distincţia contrastantă cu Vocea Socială şi Istorică – Redundanţa, deselectarea reflexivităţii.
Zi autoadmirativa, autoprezentare publică apreciativa, « Prietenia. Publicitatea, Aproapele »
Practic prezentarea fiecărui cursant către ceilalţi în termenii cei mai sinceri şi apreciativi posibili.
Alianţa Admiraţia Atracţia : Albastrul, femininul, cerul, noaptea, stelele, Staniul,

VINERI
curs teo. Exe. Aplicaţie
Percepţia de fond şi de focalizare, reglajul contrastelor, Lumina şi Punerea în Evidenţă, Expresivitatea, Ineditul, Clipa Unică.
 Micro Macro, Orientarea Cardinala, Simbioză şi Simbolizare,Viziunea Holografică [reflectarea fractală], Sintetizarea.
CURS APLICAT direct de FOTO [necesita utilizarea individuală a unui aparat foto sau camere video]
Acumularea de Putere prin Simţurile Fizice / Fine :
Gustul şi Mirosul »" Sunetul Atingerii, Tactil şi Sonor. [zi de mâncare fără condimente şi altele stimulente sau surogate]
Alianţa cu Galbenul, Cuprul, Vegetalul. Luceafărul de seară şi cel de Dimineaţă, comunicarea cu conştiinţele stelare, planetare şi cele vegetale.

SÂMBĂTĂ
Curs Aplicat Scris : - Planificarea întregii existenţe şi Sinteză la zi.
Scrisul Comunicarea intimă, decizia, Legile naturale ale organizării – structurarii Geo-metrice, Si-metrice, Edificarea certitudinii, Confirmarea Adevărului Subiectiv Subtil prin Obiectiv sau Faptic.
Socializare şi Individualizare, Limbaj şi Exemplu, Rezonantele sau Aproapele Practic, Funcţional, Afinitatea şi Afinizarea.
« Tehnici » de Influenţare Socială. Evoluţie sau perfecţiune. Socializare sau Anorganicizare. Legile Structurilor Universale. Liniaritate şi Circularitate.
Alianţe : Indigoul, Plumbul, Vărsătorul Kapricornul.[ zilnic alta constelaţie] Lumea MINERALĂ şi comunicarea conştientă cu ea, efectul său fenomenul memorării sau imprimării, magnetizarea şi demagnetizarea, polarizare-energizare sau gravitaţie electrostatică.

DUMINICA
- zi de bunădispoziţie, percepţia continuă a Muzicii, Utilizarea dansului energetic, « şamanic », taoist, detonarea energiei prin sunet şi dans şi mai ales prin binedispunerea intenţionată şi în extensie. « Alegerea sau Decizia Fericirii Continue, Necondiţionate”. Mimica Visului şi Atragerea Atenţiei Generale. Cauze şi Efecte în Lumea Devotamentului Mistic.
Poziţionarea pozitivă a propriei imagini şi ofertarea sinceră de sine.
Proclamare şi Perseverenţa sau Progresare.
Achiziţia de Energie Vitală din Atenţie. Arendare de energie, Oglinda şi Amplificarea, Visul sau LEGEnda personală şi pseudointentiile.
Alianţa cu : Soarele – Stelele, Planeta noastră, culoarea Orange, Aurul, mineralele clare şi personalizarea sau încărcarea cu putere a “obiectelor”.

LUNI
Curs-Aplicaţie - Presetare şi Aşteptare, blesstem sau binecuvântare.
Inerţia sau Karma, Obişnuinţele şi detaşarea de inerţie, Deviaţia de direcţie şi cea de Sens, Nonsensul sau Blocarea – Deblocarea. Corecţia sau Updatarea la zi.
Producerea Spontanului, Trăirea în Prezent.
Recapitularea şi Asimilarea de sinteză… a cursului. Formalităţi de încheiere, hârtii, diplome, aprecieri, … comenzi, oferte, planificări de perspectiva, … eventual reluarea cursului cu un modul avansat. Detaşarea şi Continuarea Individuală a Călătoriei Fiecăruia spre Interiorul Conştiinţei.

PENTRU CINE E DEJA HOTARIT AM UN NR DE TEL 0742 33 20 35 ...PENTRU DETALII

marți, 31 martie 2009

Linia Timpului In Miscare [Interioara]

[material preluat pentru promovare din the zeitgeist movement]

Intenţionăm să refacem modul de a înţelege necesităţile fundamentale ale speciei şi mediul înconjurător prin promovarea celor mai recente descoperiri despre cine şi ce suntem cu adevărat, înţelegând că ştiinţa, natura şi tehnologia (mai mult ca religia, politica şi banii) sunt baza evoluţiei noastre structurale şi spirituale, nu doar ca indivizi ci şi ca civilizaţie. Ideile principale ale acestui mod de gândire se bazează pe observarea elementelor Spontane şi Simbiotice ale legilor naturii şi a modului în care, folosind aceste cunoştinte ca bază a instituţiilor personale şi sociale, viaţa pe pământ poate deveni un sistem care evoluează constant în bine, în care consecinţele sociale negative ca stratificarea socială, războiul, atitudinile partizane, elitismul sau delicvenţa se vor reduce constant şi, eventual, vor dispărea complet din spectrul comportamentelor umane.


Această ipoteză este, desigur, foarte greu de crezut pentru majoritatea oamenilor deoarece am fost condiţionaţi de societate să gândim că incorectitudinea, corupţia şi crima sunt inevitabile şi că vor fi întotdeauna oameni care vor să abuzeze, să rănească sau să profite de ceilalţi. Religia este cea mai mare promotoare a acestor idei deoarece mentalitatea "buni şi rai", "noi şi ei" susţine această falsă concepţie.

Realitatea este că trăim într-o societate care produce lipsuri, deficite. Consecinţa acestor lipsuri este că fiinţele umane trebuie să se comporte într-un mod egoist, mergând până la înşelăciune sau furt pentru a obţine ceea ce vor. Cercetările noastre au dus la concluzia că aceste lipsuri reprezintă una dintre cauzele fundamentale ale comportamentului uman aberant, provocând de asemenea, pe diverse căi, forme complexe de nevroză. Analiza statisticii a dependenţei de droguri, a delicvenţei şi a detenţiilor, arată că sărăcia şi condiţiile sociale precare formează o bună parte din viaţa celor care au astfel de comportamente.


Fiinţele umane nu sunt bune sau rele ... ele trăiesc, în permanenţa combinând experienţele de viaţă care le-au influenţat. Calitatea unei fiinţe umane (dacă se poate vorbi de aşa ceva) depinde în principal de educaţie şi deci, de sistemul de valori în care a fost crescută.


Acest simplu fapt a fost neglijat cu desăvârşire şi oamenii de azi cred în mod primitiv că lăcomia, competiţia şi corupţia sunt elemente definitorii ale comportamentului uman şi, în consecinţă, că avem nevoie de închisori, poliţie şi de o întreagă colecţie de metode de control pentru a contracara aceste tendinţe. Această opinie este falsă şi complet ilogică.


Este clar că, pentru a rezolva într-adevăr problema, trebuie să te ocupi de adevăratele ei cauze. Societatea actuală foloseşte moduri de corecţie antice, inumane şi ineficiente. Când un criminal în serie este prins, majoritatea oamenilor se agită cerând condamnarea la moarte a acelei persoane. Este anormal. O societate cu adevărat normală, care înţelege ce suntem şi modul în care sunt create sistemele noastre de valori, ar studia persoana respectivă pentru a determina care sunt motivele reale ale violenţelor sale. Ar folosi după aceea informaţiile obţinute pentru a cerceta modul în care, prin educaţie, astfel de comportamente pot fi evitate.


Este timpul să oprim ineficienţa. Este timpul să dezvoltăm o abordare sociala nouă, adaptată cunoştinţelor actuale. Din păcate, societatea rămâne în continuare bazată pe mentalităţi superstiţioase şi metode antice.


Este important să precizăm că nu există utopii sau rezolvări definitive. Toate dovezile demonstrează că schimbarea este continuă la toate nivelele. Acţiunile noastre însă, tind permanent să perpetueze sistemele sociale deja existente. La rândul lor, influenţele acestor sisteme sunt cele care, paradoxal, ne modeleaza percepţiile şi opiniile. În consecinţă, adevărata schimbare se va produce nu doar modificând propriile opinii şi decizii, ci şi schimbând în aceeaşi măsură structurile sociale care influenţează aceste opinii.


Sistemele politice elitiste sunt prea puţin afectate pe termen lung de metodele tradiţionale de protest sau activism politic. Trebuie să trecem dincolo de metodele standard de rebeliune şi să folosim un instrument mult mai puternic:

Vom înceta să mai susţinem sistemul, în acelaşi timp promovând constant pacea, unitatea şi compasiunea. Nu putem lupta cu sistemul. Ura, furia şi mentalitatea de război sunt false instrumente ale schimbării deoarece perpetuează aceleaşi metode corupte, folosite de la început de către sistemele politice existente pentru a păstra controlul.

The Distortion and Paralysis: - Deformarea şi Paralizia :

Când înţelegem că toate sistemele sunt într-o constantă evoluţie şi că avem relaţii simbiotice evidente şi profunde cu natura şi cu ceilalţi oameni, realizând că integritatea noastră este dependentă de integritatea restului societăţii, ne dăm seama că structurile sociale existente sunt anormale şi aberante şi că simpla lor existenţă este o cauză a instabilităţii sociale. De exemplu, sistemul monetar este considerat de multă vreme ca fiind o forţa pozitivă în societate datorită ipotezei că oferă progres şi stimulente materiale. În realitate, sistemul monetar a devenit un vehicul al divizării sociale şi al controlului totalitarist.


Este cea mai avansată formă de "Divide şi Stăpâneşte" fiind structurată în jurul ideilor că: (1) Trebuie să luptăm cu ceilalţi pentru a supravieţui, şi (2) Fără un stimulent material oamenii nu fac nimic util.


În ceea ce priveşte numărul 1 (trebuie să luptăm cu ceilalţi pentru a supravieţui), prezenţa acestei caracteristici, a competiţiei, în sistem garantează coruperea fiecărui nivel al societăţii, bazându-se pe "noi contra lor". Mulţi spun că piaţa liberă este benefică... dar coruptă în prezent de legi ineficiente, favoritism, salvarea companiilor de către stat, etc. Ei presupun că, dacă un capitalism pur ar fi lăsat să se dezvolte, totul ar fi în regulă. Este fals, deoarece lumea în care trăim, cu toată corupţia şi favoritismele ei, ESTE un rezultat al capitalismului. Nici o lege nu va reuşi să oprească vreodată traficul de informaţii confidenţiale, frauda, monopolul, exploatarea, poluarea, produsele cu degradare planificată sau altele asemenea... sunt rezultate inevitabile ale sistemelor bazate pe competiţie, deoarece acestea fac necesară folosirea celorlalţi pentru a obţine profit. Punct.


Trebuie să depăşim aceste idealuri opresive şi să ajungem la un sistem proiectat pentru a susţine fiinţele umane... nu a le forţa să lupte pentru supravieţuire. În ceea ce priveşte numărul 2, (fără un stimulent material oamenii nu fac nimic util) este o perspectivă tristă şi incredibil de negativă asupra fiinţelor umane în general. Să presupui că o persoană nu face nimic decăt dacă este motivată material, forţată, este absurd. Amintiţi-vă că nu ştiaţi ce înseamnă banii când eraţi copii. Vă jucaţi, eraţi curioşi şi făceaţi multe lucruri... de ce? Pentru ca aşa doreaţi. În sistemul în care trăim însă, acea curiozitate naturală şi auto-motivare este îndepărtată forţat, obligând oamenii să se conformeze, pentru a supravieţui, unui sistem de muncă specializat, compartimentat, unui rol aproape predefinit. Acest lucru produce adesea o revoltă naturală a persoanei, consecinţă a forţării, şi aşa ajungem la separarea "distracţiei" de "muncă". Susţinătorii sistemului monetar (care spun că acesta oferă stimulente) nu recunosc asta, considerând lenea ca definitorie pentru fiinţa umană. Într-o societate adevărată oamenii şi-ar dezvolta abilităţile naturale contribuind la dezvoltarea societăţii nu pentru că sunt plătiţi pentru asta ci pentru că, la un nivel superior, realizează că ajutând societatea se ajută de fapt şi pe ei înşişi. Acest tip de gândire sperăm să-l promovăm. Răsplata obţinută pentru contribuţia adusă societăţii este prosperitatea acelei societăţi... care, în schimb, susţine propria prosperitate.


Privind lucrurile în ansamblu, este important să înţelegem că lumea este în prezent condusă, în mod clar, de un mic grup de oameni aflaţi în funcţii de conducere ale instituţiilor dominante în societate - afaceri şi finanţe. Structurile guvernamentale funcţionează în strânsă legătură cu societăţile comerciale şi băncile. Forţa vitală fiind banii care reprezintă de fapt o iluzie, inutilă societăţii actuale, folosită pentru a manipula şi organiza societatea după principii care produc inevitabil elitism, crimă, război şi stratificare socială.


În acest timp individul este educat că a fi "corect" este sursa valorii unei fiinţe umane. Această corectitudine este definită de valorile predominante în societate. Ca atare, cei care acceptă şi susţin aceste valori sunt consideraţi normali, iar ceilalţi sunt consideraţi anormali sau chiar subversivi. Fie că este vorba despre dogmele şi tradiţiile unei anumite societăţi, sau despre acceptarea unei religii, baza este aceeaşi: materialismul intelectual.


Când înţelegem că părerile noastre şi întreaga cunoaştere evoluează continuu, realizăm că orice sistem de idei care susţine că ştie ceva, fără a permite dezbateri, este greşit. Religia, bazata pe credinţă, este campioana acestei deformări pretinzând că ştie ceva indiscutabil despre originile complexe şi greu de descifrat ale speciei umane, lucru imposibil într-un univers în continuă schimbare.

Acestea fiind spuse, se poate deduce că, la fel de periculoşi ca structurile politice actuale, sunt oamenii convinşi să accepte necondiţionat credinţele statice promovate de aceste sisteme... devenind "Gardieni voluntari ai Status Quo-ului", ai situaţiei existente. Acest lucru se aplică oricărui sistem, dar în special celor politice, financiare şi religioase. Odată ce identităţile persoanelor adoptă doctrinele unei ţări, religii sau afaceri, adesea devine foarte dificil pentru aceste persoane să se schimbe, deoarece ideologiile ce le-au fost impuse sunt acum parte a identităţii lor.


Ca urmare, ei perpetuează doctrinele instituţiei pentru a-şi menţine integritatea personală, aşa cum o vad ei.


Trebuie să întrerupem acest ciclu deoarece ne paralizează evoluţia nu doar ca indivizi, ci şi ca societate.

The Truth and Transition - Adevărul şi Tranziţia

Când înţelegem că integritatea personală este direct legată de integritatea planetei, a vieţii în general, a tuturor oamenilor, drumul care trebuie urmat devine evident. Dacă înţelegem că ştiinţa, tehnologia, creativitatea umană în general este cea care creează progres, vom putea realiza că adevăratele noastre priorităţi ar trebui să fie evoluţia personală şi socială. Odată înţelese aceste idei vom observa că religia, politica si banii / sistemul de munca bazat pe competiţie sunt moduri învechite de funcţionare socială care trebuie modernizate şi depăşite. Noi propunem un sistem social care funcţionează fără bani sau politică, care permite superstiţiilor să se auto-elimine prin educaţie. Nimeni nu are dreptul să spună altcuiva ce să creadă deoarece nimeni nu este atotcunoscător. Totuşi, dacă observăm procesele naturale ale vieţii, vom învăţa să trăim în armonie cu natura, şi calea noastră va deveni mai clară.


De exemplu, mulţi oameni sunt îngrijoraţi de creşterea populaţiei planetei, indivizi despotici ca Henry Kissinger comentând îngrijorător că ar fi necesară o "reducere". Este, desigur, înfricoşător. Întrebarea rămâne: Este creşterea populaţiei atât de rea? Răspunsul este că, ştiinţific vorbind, Pământul poate întreţine cu mult mai mulţi oameni dacă este nevoie, odată ce folosim tehnologia avansată. 70% din planetă este acoperită de apă şi oraşele pe mare (unul din multele proiecte ale lui Jaque Fresco) reprezintă următorul pas. În acelaşi timp, oamenii vor fi educaţi în legătură cu efectele intereselor lor reproductive şi creşterea populaţiei se va reduce în mod natural pe măsură ce oamenii vor înţelege relaţiile lor cu planeta şi capacitatea ei de susţinere.


De fapt, singurul "guvern" adevărat care poate exista este Pământul şi resursele sale. Începând de la acestea se pot evalua toate posibilităţile. Acesta este motivul pentru care este necesară o unificare intelectuală a tuturor ţărilor, cea mai importantă informaţie pe care am putea-o obţine fiind o estimare completă, detaliată a resurselor acestei planete. La fel cum estimăm resursele unui hectar de pământ pentru a decide ce se poate cultiva pe el, trebuie să facem şi cu planeta pentru a optimiza ceea ce putem realiza ca specie, din punct de vedere al resurselor.


Desigur, cei care vor evalua ideile de mai sus vor întreba: "Cum putem face toate acestea având în vedere sistemul denaturat de valori existent în prezent? Cum putem realiza o asemenea transformare sau tranziţie?". Este, desigur, cea mai dificilă întrebare. Răspunsul: trebuie să începem undeva. Sunt multe lucruri realizabile de o singură persoană sau comunitate pentru a transforma această viziune în realitate. Cel mai important pas este educaţia.


15 Martie 2009 (sau ZiuaZ cum a fost numită în 2008), va fi o zi de acţiune la nivel mondial pentru a extinde conştientizarea acestei direcţii sociale. Speranţa noastră este să avem întâlniri regionale în cât mai multe oraşe, regiuni şi ţări posibile. Aici, la thezeitgeistmovement.com, vom furniza materiale în cate limbi putem, ajutând pe cât posibil fiecare subgrup. Nu vom cere niciodată bani. Suntem aici pentru a ajuta, pentru că înţelegem un adevăr central, pierdut de foarte, foarte mult timp:

Cu cât dai mai mult - cu atât primeşti mai mult.


Vă mulţumim pentru ajutor.

joi, 19 martie 2009

OMUL un ZEU sau o MAIMUTZA?


Unda si corpuscul sau doar corpuscul, ar suna intrebarea in fizica. Depinde ce vezi , mai clar, ce vrei sa vezi. Luind in calcul doar perceptia fizica, senzoriala, am putea spune ca si planeta este plata. A face din asta o religie, sau un mit, e ca si cum ai considera un magnet, obiect sfint sau magic. Da, e magnetic, si poti sa ii spui si magic. Dar a face asta o filosofie, sa o impui ca si convingere, unui copil e o adevarata mutilare a constiintei unui fiinte, care mai poti pretinde ca o si iubesti ca pe lumina ochilor tai.
Asa au ajuns sute de generatii umane sa "creada" aberatii, doar pentru ca au fost spuse de oameni "respectabili?"... de "temut, sa de iubit???". S-au purtat si se mai poarta chiar maceluri ca sa "se" Impuna astfel de "adevaruri"... foarte evidente, dar neconcludente.
Majoritatea convingerilor noastre despre viata si "moarte?", fericire si suferinta, valoare si pretuire... au devenit din ideologii primitive, afaceri cinice [clinice], ca si cum le-ai acoperi ochii la aceste fiinte ca sa nu poata verifica nimic faptic, statistic, adevarul, dar mai ales realitatea privitoare la ei insisi.
Asa ca pun o intrebare direct catre tine, CE ESTI? om material si atit, adica o maimutza, sau ai si sentimente si ginduri, idealuri, si multe astfel de energii universale subtile, care nu te va invata nimeni despre ele, dar tu poti sa tii cont de ele, chiar daca nu se vad, au un efect creator asupra mediului si perceptiei tale, destul de lent, totusi manifestarea lor este incontestabila.
A incerca in continuare sa nu tii cont de sfera ta subtila, de magnetismul senzatiilor, emotiilor, afectivitatii tale, este a ignora raspunsul la intrebarea de ce toate ti se intimpla numai tie, si toate par sa se repete pe acelasi calapod? Sigur ti-ai pus intrebarea de ce ti se "intimpla" anumite lucruri si mai ales in mod repetat? Dar raspunsul prestabilit, primitiv, ca te iubeste sau pedepseste vre-un zeu, este fix inadecvat, inutil si ineficient. Si totusi poti totusi sa faci ceva cu aceasta, cautind totusi o cauza, provocatoare, recunoscindu-ti atitudinea afectiva, coportamentul reflex sentimental si fondul emotiei generale fata de "exterior", care o simti ca un continuum , care o traiesti si care atrage de la sine, obiectivele care iti fixeaza atentia, o atrag, o distrag, etc.
Emotia este ca un bumerang, o emiti si cind se intoarce, daca nu esti pregatit sa aiba un efect , te loveste incontinuu si iar reactionezi si iar o arunci, ciclic si iar te loveste si uite asa suferi si te doare si lupti cu un dusman imaginar personificat, numai pentru faptul ca tu sau [Ori-i] "stapinii sistemului" tau de credinte, au "grija" din primele saptamnini de viata ale tale, sa ai aceste convingeri fara nici un drept de verificare. Si "educatia" dresura, continua prin cei ce te "iubesc".
Emotia ta este un cimp de energie, pulsatorie, ciclica, care este alimentat de imagini corespondente in ceva numit minte sau imaginatie. Initial era intuitie sau cunoastere interioara, sau imaginatie, dar prin educatie se transforma in impunere sau gindire. Prin repetarea unei imagini, se determina, agregarea acelei energii in reactii dense, sau dorinte si intentii, care devin hipnotice, credinte, visul tau despre realitate, si fiecare are propria lui emisie, mentala, afectiva si realizeaza un corespondent fizic "creat", sau doar in perceptia sa despre lumea materiala, care devine dupa chipul si asemanarea a ceea ce ai conceput prin procesul numit "imaginatie sau creatie".
Omul este dubla [unda - corpuscul - cimp], sau chiar tripla existenta [chiar multipla] insa la nivelul primar al energiei, tindem sa armonizam sa simetrizam perceptiile fizice cu ceea ce sintem ca si cimp mental, cimp cuantic, cimp de vibratii. Anume, empatizam cu un subiect si il "intelegem" argumentam, punindu-l in simetrie cu alte imagini ale noastre, clasificindu-l de fapt.
Elementele cu care nu empatizam sau nu avem corespondente simetrice, nici nu ar trebui sa le percepem sau sa le vedem, neavind rezonanta cu noi si cind totusi se intimpla, generam energia universala catre acel subiect in mod ostil, focalizind stringurile sau vibratiile universale in mod disonant, interferent, intii fata de acel obiectiv, si apoi energia, unda se intoarce iar la noi.
Aceasta este posibil doar daca cineva modeleaza energia noastra mentala sau vitala in tipare "binefacatoare" si "bine?" intentionate... inrolindu-ne in lupta impotriva "...?..." lui baubau, raului, de fapt invatindu-ne ostilitatea, fata de ceva, intotdeauna inventat... chiar personificat. In fapt adoptind aceste tipare, din momentul cind energia mentala este cruda, inhibind perceptiile emotionale ale unui copil, practic l-ai desfiintat din fasha.
Este ceea ce "lorzii sistemului" promoveaza continuu prin chiar cei mai apropiati tie, cei mai dragi... care formeaza ideologii anti_ce care ramin doar ANTI... tot ceea ce este in exteriorul tau , formulind un munte de justificari, de idologii, impotriva a ceea ce iti este mai vital, tocmai pentru ca mintea ta sa nu reuseasca vreodata sa ajunga la aceste posibilitati vitale.
Anti-patia este inoculata de ideologii, anti ego, anti bani, anti sexuale, anti cunoastere, anti "criza?", anti "tero?", anti prietenie, anti iubire... toate fiind etichetate din frageda copilarie, cu periculos, riscant, teme-te, lupta pentru viata ta... si asa toata energia care instinctual era pasnica, prietenoasa, linistita, jucausa este desfiintata, si OMUL ZEU, creatorul tuturor minunatiilor, cu dragostea lui sincera, nativa, fata de tot ce are in jur si fata de tot ce misca, poate deveni OMUL MAIMUTZA ... sau borgul, complet beat, devitalizat, divizat, un cersetor.
Astfel Omul Zeu e redus la un robot, angajat in lupta pentru supravietuire, ostil, criminal si canibal, mincator de fiinte animale, complet barbar si ingrozit de orice relatie sociala, timpit cu ideologii de salvare a... speciei sau a cine stie ce grup social oropsit, proaspat vopsit, dar care are intotdeauna un sef de turma, si tu incepi sa crezi din ce in ce mai mult ca esti o oaie, slujind turma, ca iti trebuie un copotel de git si eventual un numar...cod, cip...monitorizare, reguli...etc... pedepse, chiar capitale.
Si mereu iti pui mereu intrebarea, cum sa faci sa nu deranjezi, sa nu superi, sa fii iubit, pentru asta fiind in stare sa faci cele mai crude compromisuri cu constiinta ta, despre care crezi ca este infinit de mica si neimportanta... ignorind-o si ajungind la obedienta fata de altii, care te mint in fata, convinsi chiar ca esti numai o cantitate neglijabila, o maimuta... un cobai, Alte civilizatii se intreaba cum putem suporta atita lipsa de demnitate...?
Si cind nu mai suporti, pentru a supravietui, sau din lacomie pentru a trai in virf de piramida, poti fi in stare sa asculti un ordin de la cine stie ce "somnitate", celesta, oculta, evident prin aceasta si influenta sau infricoshatoare... si ajungi sa ...otravesti apele, mincarea, televiziunea, comertul, si orice relatie interumana, generind dezbinarea.... prin invidie, critici, gelozii si alte nebunii. In schimb primesti o pozitie mai sus, si tot asa, platind cu constiinta si viata "altora?".
Iti reamintesc, tot tu erai copilul care in mod nativ, cit se poate de natural iubeai, iti placea lumea si viata, erai fericit si te-au timpit unii ca nu esti implinit-fericit-mutlumit, ca trebuie sa te temi, ca esti o rima pacatoasa, sau un sarpe veninos si prost... si tu inca ii mai crezi, inca te mai temi... uitind ca erai impacat-fericit fara nici un motiv, cu jucariile si maruntishurile tale, cu florile, cu copacii, cu animalele, cu nisipul cu natura cu apa, cu muntii, cu soarele care acum nu le mai vezi... ai alte jucarii, in care incapi si tu... si in rest... esti fericit, cu toate hirtiutzle ale cu multe ZEROuri? Daca nu, trezeste-te, revino-ti si raspunde-ti inca o data la intrebarea cine esti tu? ZEU sau ANIMAL?... care se hraneste cu zerouri pina ajunge o totala nulitate.
E de ajuns atit, sa recunosti pentru inceput, ca sa incepi sa reasculti de ceea ce simti si sa lasi mintea cu tot inventarul tau de frici, sa urle cit si ce vrea, deocamdata asculta de ceea ce iti place, fa tot ce iti place. Experimenteaza, verifica ce simti, ce se intimpla, arunca orice prejudecata, nu prea verificata si cauta sa afli ce este dincolo de lumea orizontului, de prima senzatie. Cauta cea mai precisa, clara explicatie a lui D C? CUM?... la orice intrebare. Dincolo de prima senzatie. Si verifica oare chiar ai putea fi cauza tuturor lucrurilor care ti se intimpla? Orice gind al tau, este de fapt o profetie?
Nici acum nu este tirziu sa te simti, comporti, cunosti ca pe un om, ca pe un Zeu si sa ii tratezi pe toti ceilalti ca atare, cu toata prietenia, participarea, atentia si implicarea ta, dincolo de definitiile si etichetele care le aplicai pina acum, reflex. Vezi ce simte cel care iti este Aproape[DC?], ce gindeste, provoaca-l prin a fi deschis, sincer, linistit, intii tu. Vei descoperi o cu totul alta fiinta dupa masca si sabloanele sociale. Astfel vei ajunge la mintea ta, la descoperirile tale, care trebuie sa le inlocuiasca pe cele primitive, tematoare, sociale. Astfel vei descoperi UNITATEA nu dezbinarea.
Impreuna sintem cu adevarat fix caZeii, singuri niste "bete oi in turma". Asta cind de fapt toti lorzii si Orii [ocultii] si dreptii si piramidalii, fac pe ei de frica, inconjurati de mii de oameni-ciini, care pentru un os, fac frumos.
Descopera jocul si libertatea de a fi natural, normal, radios, deschis, tolerant, iubitor in cel mai simplu mod, si toata lumina, linistea si armonia care o simti, care o inspiri daruieste-o catre cele mai intunecate parti ale lumii inconjuratoare, si nu le mai lua in seama, niciodata. Asa se vor vindeca, si orice reactie ostila te va imbolnavi si pe tine de frica, care este cea mai crunta boala... sau chiar singura, din ea derivind toate.
Chiar daca ai fost virusat din fasha, n-are a face, cerceteaza-ti mintea ideile, gindurile, repetitivitatea lor, puerilitatea tuturor presupunerilor, dar mai ales observa-ti simtirea care a fost anulata, adormita aproape in totalitate, fata chiar de cele mai dragi fiinte de linga noi, fata de prietenii care ai putea sa ii ajuti cu orice solutie s-a aplicat in viata ta si te-a facut fericit... vei avea si mai multe daca le impartasesti.
Pentru a te vindeca, elibera, Iubeste tot ceea ce pina acum ai respins, judecat, condamnat, mai ales obiectivele vitale, eul, semenii, banii, sexul, [...?...], planeta asta pe care ne-am trezit reincarnat de tz ori si o vom face si de acum inainte... Foloseste mintea si vezi fiinta ta ca intruchipare a LUMINII, inspirind si respirind lumina sau suflul vietii, orienteaza aceste linii de energie ca razele, spre toti prietenii tai, insista, apoi spre toate obiectivele care intuitiv, desi iti erau destinate, le judecai pina acum, te temeai de ele, sau le clasificai "imposibile".
Lumineaza cu toata prietenia si admiratia, linsitea, simtirea, receptivitatea, sa zicem banii in general si cei care acum stii ca ai nevoie de ei, precis, obiectele si obiectivele care iti sint necesare, imagineaza-le cit mai clar si cit mai limpede, relaxat, si repeta aceasta vizualizare interioara pina devine un sentiment o senzatie, pina cind genereaza o reactie de entuziasm si normalitate.
[pina una alta banii, mai reprezinta o valoare conventionala extrem de relativa la necesitatea aparenta avind si o valoare oscilanta, irelevanta si instabil manevrata. Dar fac o profetie si spun ca aceasta "criza-fantomatica" se va termina in fo 3 ani cu un sistem de schimb barter intre oameni, in Cercuri de Oameni[zei] care vor deveni din ce in ce mai apropiati si se vor cunoaste din ce in ce mai bine pe ei si intre ei, avind motivele increderii reciproce, si mai ales a Microcircuitelor de Reciprocitate, in care e nevoie doar de citeva zeci de oameni... desi pare SF e f. simplu, sa acopere toata gama necesitatilor lor, grupind un bloc, un "satuc", o "institutie"]
Revenind la Imaginatie-creatie, ...Simte-te egal cu acele aspecte intentionate, nici inferior nici superior, dincolo de merite. Cind deja le presimti, s-au manifestat deja in lumea proforma, sau magnetica sau astrala, deja de acum sinteti in artactie... de aici poti fi relaxat, fara nici o graba, vei vedea destule semne, ca "lucrurile", relatiile se imbunatatesc, se vindeca si de acum esti liber
...sa emiti Lumina, viata, creatia in orice directie ai senzatii confuze... oricare ar fi ele, ca si cum ai stropi cu o apa luminoasa, acele obiective, si poti inspira din oceanul universal de energie aceasta apa a vietii cita vrei, oricit, oricind. Ea va modifica orice lucru si orice aspect, ca cea mai vie binecuvintare, ca cea mai " explicita" forma de iubire, fara cuvinte, in imagini, care poti sa le particularizezi pe limba ta, in imaginile expresive pentru tine.... SIMTE ZEITATEA DIN TINE, DIN TOT CEEA CE EXISTA si inconjoara si faptura ta fizica, si pulseaza acel flux al respiratiei-inspiratiei... care se va focaliza pe orice aspect il constientizezi.
Aceasta perspctiva a vietii a ta poate fi o solutie functionala si Te rog ca pe cel mai bun prieten, lasa "credinta" in ce zic deoparte, verifica, testeaza, cu orice, cu un obiect, cu orice fiinta, cu tine, aceasta emisie si raspuns al luminii mentale, flux si reflux, respira aceasta si vei vedea cit de repede se schimba si perceptia ta despre lume si "lumea"... care este inglobata in cimpul tau de vibratie cu care una esti... ACUM CE ESTI? Poti Alege, libertatea de a avea demnitate si responsabilitate... in viata ta in destinul tau... si tot asa din aproape in Aproape!!!

marți, 24 februarie 2009

Primii pasi in Alchimie


1.Dincolo de impresiile generale, acest domeniu implica transformarea de sine, care se va reflecta in lumea exterioara care ne oglindeste. Lumea exterioara este efectul nostru, si daca vrem ceva mai bun, este loc de astfel de transformari... depinde cit iti doresti de tare, si mai ales sincer.
2. Lumea interioara, este energie fara forma, care prinde contur intuitiv in ceva numit minte, se dezvolta [sau nu] prin imaginatie, si devine manifestare proforma, presentiment, sentiment, traire, pasiune prin imaginile repetitive ale mintii. Asa apare atractia sau rezonanta cu "Reflectarea" ta sau cum i se mai spune "Lumea"... rezonanta, atractia, complementul, iluzia, aluzia, apropoul, chipul si asemanarea ta... sau raspunsul lumii la ceea ce esti tu.
3. Pentru a continua acest proces, indiferent de nivelul la care ai ajuns, in sute sau mii de ani de incarnare... amnezie, betie, uitare, trebuie totusi sa te hotarasti sa faci singur acesti pasi
4. Exista si varianta mersului in turma cind "Borgul" iti ia mintea in arenda si iti fura atentia cu te miri ce, adica energia si ceea ce vei materializa prin gindurile si sentimentele tale si...vezi tu unde ajungi... unde ajung toate oile... adica la un fel de abator sau ceva in care "crezi ca traiesti" un fel de "insula placerilor" din Pinochio. Daca totusi vrei sa iesi afara, tre sa intri inauntru, adica in tine si in lumea cauzala a mintii tale ca sa schimbi cite ceva esential.
5. Intreab-te inca o data, esti pregatit? sau mai stai in aceasta manifestare de Criza Financiara de exemplu... care vezi bine ca nu este o criza a a finantelor, e doar regie, cu scenaristi cel putin inconstienti vorba lui Jesus. Produse sint, adica bunuri, oameni care sa lucreze la fel, dar nu au initiativa, sau le este retezata, prin "concurenta care insemna dezbinarea celor mici". Consumatori ar fi cererea nesfirsita... dar ...asa se vede ca este o Criza de Constiinta, de Sinceritate, de Bun simt, de Umanism, de Iubire, de PRIETENIE, in defintiv sau macar de mila.

6. Astfel ca nu te asteapta nici un sfirsit al lumii si al acestui film, care are scenarii din ce in ce mai ...oricum care nu au nici o legatura cu libertatea, cu frumosul, cu naturalul, cu viata in fapt. adica au directa legatura cu cealalta parte in care este impinsa turma, gratis, dejaba sau de pomana.
7. Astfel ca asa ca simpla perspectiva...decit sa traiesti sub impunere gratuita, n-ar fi mai simplu sa incerci sa Reusesti ceva pe cont propriu, asa ca sa fii responsabil de viata ta si nu numai si sa ai coloana vertebrala dreapta?
Daca inca mai citesti. Transformarea ta incepe aici si acum.
8. Pentru a avea "Resurse", energie, putere, viata... acorda-i mai multa atentie acestui aspect, iesind din conflictul cu lumea, asa subit, oricum ar fi ea, las-o in pace, si retine-ti orice lipsa de apreciere la adresa acestei manifestari globale sau individuale. Altfel Pierzi ENERGIE=Viata
9. Mintea ta a fost structurata, in concepte si idei depre orice, FALSE in cea mai mare parte, nefunctionale, care pur si simplu formeaza un inventar un munte care il cari in spate din cea mai frageda pruncie. Cele mai importante, de baza, sau fundamentale informatii despre Tine si viata sint FALSE si menite sa distruga in tine orice apreciere, incredere, prin mituri, care nu le-ai verificat, din toate punctele de vedere posibile. Asa ca te provoc sa pui sub semnul intrebarii citeva informatii de baza? Astfel mintea ta va fi un instrument de putere maxima prin corectarea ei capitala numita SINCERITATE... altfel ramine o minte haotica si divizata si astfel impotenta.
intrebari baza? 1. esti un nimic? o cantitate neglijabila, fara nici o influenta, sens, directie? D C?
2. esti sigur ca exista o forta suprema tie, care te poate manevra cum vrea, care iti urmareste orice miscare si care are acelasi nivel de reactivitate si comportament cu al tau?DC?
3. universul are un inceput si un sfirsit, unde, oare nu in "mintea" ta, poate fi o fluctuatie de frecventa care determina diferite stari de agregare ale energiei- materiei? D C?
4. dupa ce iti raspunzi la primele intebari, crezi acum ca are rost sa fii atent si responsabil la orice gind al tau, mai ales la cele fundamentale pe care iti construiesti intreg arborele cunoasterii si pe baza caruia afectezi "arborele vietii" emotia, care poate fi vizibila, si mai mult crezi ca acum orice manifestare a fiintei tale are un ecou in cascada, pentru toti...in toti?DC?
...raminem aici cu intrebarile,,, restul in partea a 2 a, cind iti mai revii.
10. Ai acumulat un intreg sir de experiente anterioare, care au avut la baza informatii false despre lume si viata si astfel ai influentat experienta ta, in trei directii majore: ai devenit inferior, plin de contrarietate si contradictii, speriat si serios, afisind un fals caracter, in care nici tu nu crezi... slujind o falsa poveste despre tine, o mare Minciuna, in care nu ai cum sa CREZI, de aceea singura optiune este sa renunti cu totul la jocul falsitatii si la toata experienta ta anterioara, numind-o sincer Falsa si normala totodata, buna doar pentru a intelege ca lucrurile la care te concentrai, la care acordai atentie, fugind de rau sau alergind dupa bine, doar cele la care ai acordat maxima atentie s-au manifestat. pentru asta merita de acum inainte sa ai CURAJ
cind renunti la toata istoria ta, decoperi ca merita sa ai curaj, da potopul peste ea si trebuie sa o iei de la zero si ... ce bine ca mai ai o sansa... nu pastra decit experientele veritabile reusite. in rest poti reseta tot si de acum inainte vezi la ce te concentrezi, in ce investesti energia atentiei, vitalitatea, dumnezeul, etc. la lcururile de care iti este teama care te fac sa suferi sau la celelalte.
11. Prin Curaj inteleg ca ai puterea de a te concentra doar admirativ la tot ceea ce iti este aproape si sa vezi utilul, folosul, lumina din orice, clipa, conjunctura, fiinta, mai ales din tine, acum, asa cum esti aici. Incheind toate afacerile cu trecutul si cu falsele impresii si pareri despre viitor, poti manifesta toata puterea ta acum. nu aloca nimic trecutului, oricit ai fost de atashat de el si nici viitorului, care te scuza sa pierzi vremea acum. Totul se intimpla acum, si nu stii sigur ce si cit mai este... desi ai putea sti dar nu deodata. Foloseste clipa aceasta, pe tine, fiinta ta intreaga.
12. Oricita inertie ar fi, realizeaza ca daca mai lupti in razboiul tuturor impotriova tuturor, esti inainte de toate, complice la tot ceea ce nu intelegi, ...prin insasi acele ginduri ucigatoare, distructive ale oricarei critici si nemultumiri. Inutil sa fii impotriva sau sa distrugi ceva, ignora, uita si "lucrul"acela va dispare singur cind tu acorzi atentie la ce creezi, construiesti mai bun. Creind ceva te ajuta tot universul, cind lupti esti pe cont propriu...nu poti fi ajutat, doar manevrat
Fa tot ce iti sta in putinta si iesi afara din hora tuturor plingerilor, jaluielilor si cintarilor de suferinta, care sint mai comode, dar de fapt o capcana prin care intretii mental aiurelile. POTI schimba macazul 180 grade, cu tot umorul de care esti in stare, si fa asta pentru toti cei apropiati tie, care.. ii numeri pe degete. In acest moment este o solutie pentru viata ta si a celor apropiati, cunoscuti tie. Genereaza UNITATEA, fii ea, inlocuieste concurenta cu participarea, cu intrajutorarea cu a-ti pasa sincer de apropiatii tai, oricare ar fi, si cautind solutii la viata lor si a ta, deja ai facut cel mai mare si mai "greu" pas in ALCHIMIE, adica in transformarea omului de lut in om de "aur"... desi e un modest inceput in care sa fii la linia de plutire.
B. U. your luck, feel fun. Steph!!!
bucuresti 24 feb 2009 17:12'