vineri, 19 martie 2010

ALCHIMIE SAU EVOLUTIE CONSTIENTA

Salve …,

Intro…
Chimia cum bine ai invatat, tine de combinatiile Elementelor Simple, din lumea materiala, exterioara. AL-Chimia, tine de lumea I-materiala sau cum i se mai spune Interioara.
Pentru inceput este necesar si suficient sa “Vezi, simti, experimentezi” ca exista o astfel de lume “nesenzoriala”. O percepi totusi prin “imagini-Mentale”,- zona unica- din care decurg starile energetice-magentice, numite “Afective”. Din zona frecventei fizice vin doar senzatiile la propriu si la figurat.
Emotiile sint reactii de agregare ale Energiei, ce rezulta intre cele doua polaritati dimensiuni ale fiintei, mentala si materiala. Acestea se constituie in zona “intermediara”, perceputa ca fondul tau de Vitalitate-elan-entuziasm. Acest Fond Afectiv la rindul lui intretine si misca acest corp fizic-material. Simplu, scurt, clar? Acesta este tabelul Al-chimic a lu` Nemendeleev.
Acest Model Concentric al Spiralei [=Spirit sau Energie Universala, vitala, impersonala] il vom numi [postula ca in fizica elementara], Model Elementar Uman [Universal].
Ca pozitionare in spirala sau treptele-quantele evolutiei, sau a Devenirii-Divine, este pozitionat intre animal, si urmatorul regn, numit de noi “ingeri – dez_incarnati, sau fiinte inaltzate - extraterestri”.
Despre lumea animala stii deja ca au ramas inca in Gradina “domnului OM” si nu au gustat inca din “pomul Cunoasterii” respectiv au ajuns doar la memoria pe termen scurt [reflexa-inconstienta]. Noi am trecut la memoria pe termen lung [pe durata unei incercari sau incarnari]. Aceasta functie-proces ne permite sa lucram cu obiective “virtuale”[memorate, conexate, impregnate, afectiv=magentic]. Memorarea experientelor ne permite sa percepem simultan realitati multiple, generind fenomenul comparativ, interpretarea sau alegerea constienta, invatarea si Evolutia constienta, catre Perfectiune [prin regnul urmator].
Despre acest regn stii ca este in alte dimensiuni [de frecventa], asazisele universuri paralele, ca ne pot vedea “supraveghea” si ca pot interveni in dezvoltarea noastra colectiva sau individuala... sub consecinta Actiunii si Reactiunii. Aceasta lege are incidenta la toate nivelele energiei. Astfel ca intilnim si aici Interesele de Sens [ales ca evolutie-directie]. Nu exista interese materiale ale lumilor subtile – venerarea este transferul de energie = putere [vitala, directa-mentala] spre zona admirata, sau recunoscuta ca “superioara”.
Comunicarea intre lumi se face in principal tot prin intermediul dimensiunii mentale, accentuata de empatizare, sau reactii emotionale cu adresa. Este valabil si intre noi, cind empatizam si nu ne sintem indiferenti, fata de noi sau altii [si nici interferenti in cazul ostiltatii].
Un sens al Energiei [=”Fortei”] condenseaza [armonizeaza-simetrizeaza, iar la nivelul pulsatiilor numite de noi cicluri temporale, sincronizeaza ritmurile a orice doua “elemente”]. Cealalta latura a Fortei divide, disjunge, asimetrizeaza, desincronizeaza si ulterior conduce dupa propriile “ordini”.
Astfel ca interventii fizice sint foarte putin probabile si implica_ca si consecinta “incarnarea” in zona in care ai intervenit cu Atentia si Intentia, adica mental si afectiv prin focalizarea reactiilor sau a informatiilor. De aceea interferente cu alte lumi sint posibile numai cind “aspirantul” se focalizeaza, deci el empatizeaza si cedeaza suficienta energie pentru a primi inapoi, un raspuns, o informatie! o imagine.
E un fel de telefonie pe costul tau de energie si vitalitate si cu taxa inversa cind apelezi in spectrul reactiilor emotionale evident nerabdatoare, ostile sau violente. Astfel distingem doua tipuri de “inteligente”; Mecanice- nonempatice, reactive, individuale si cele Empatice, nonreactive, identificate progresiv cu sfere din ce in ce mai vaste de existenta.
Astfel ca Empaticii doar Supravegheaza fara a interfera, existind exceptii de promptitudine telepatica, chiar empatica, in cazul in care dezvoltarea sau evolutia ta vizeaza indirect fiinta majora, cu care deja ei au empatizat, sprijinidu-i dezvoltarea. Empatizarea este universal directionata, radianta si este reglata sau semiecranata de nivelul fondului nostru afectiv care se reflecta in ceva numit “aura”, sau “orizontul Perceptiei personale”. Aceasta poate creste prin empatizarea noastra cu “elementele” naturale din regnurile anterioare... care si ele receptioneaza si manifesta energia, viata, inteligenta.
Iar altii “interferentii”, “intervenientii”, ”neapelatii” apeleaza pentru a fi divinizati, doar pentru a subordona vitalul tau, folosindu-l aiurea. Pentru aceasta au fost necesari niste “cronicari” ai lui “Mnezo”[miezu], care au inventat o explicatie despre “creatie” si “inceputul” Infinitului, sau Energiei [fortei-puterii] si fireste si despre un “sfirsit” al ei, sau al creatiei[evolutiei-perfectiunii].
Aparent este o aberatie infantila, plina de contradictii, flagrante, ilogisme la tot pasul, vizibile si din avion, dar mai vizibile cind citesti, cuvint cu cuvint si meditezi indelung la ce vrea sa spuna indirect, fiecare fraza a “Genezei”[creatiei]. Sint amestecate afirmatii despre “evident”[pamintul plat] si “legende”[neverificabile decit prin logica elementara], sau minciuni cu intentie clara.
Spre exemplu, o data personificata energia-infinitatea, mintea ta sau sursa adevarului este amputata. Imaginile tale mentale nu-ti mai prezinta interes, atentie=energie, si astfel intra in dezordine, contradictie, tensiune haos. Natural dimensiunea mentala a oricarei entitati are propria ordine Spirala...cu o dimamica ciclica de neoprit si o frecventa impresionanta. Cind este acceptata imaginea ca o alta forta=putere=energie are autoritate asupra celei personale, zona mentala este interferabila pentru ca iese din propria ordine care ii confera neutralitatea si impenetrabilul, unde Nimeni de fapt nu poate intra, nici cea mai “evoluata” fiinta posibila. Putem spune ca asa sfera creatoare – frecventa mentala a unui individ poate fi canalizata, in momentul formarii ei, deviata spre exterior sau spre “nicaieri?”. “Niciunde” nu exista. Energia personala mentala curge undeva si daca nu te vitalizeaza natural, te...”consuma” sa zicem.
Nicaieri in acea geneza nu scrie despre procesul creatiei, adica despre faptul ca gindul Tau este creator, canalizeaza energia si esti deplin raspunzator de ceea ce “emiti”, canalizezi, focalizezi, constient si care sint subiectele care le intretii cu energie sau atentie.
Astfel responsabilitatea personala este declinata, abandonata si preluata de “cineva din umbra”, care ii place ideea de a exista un “miez”, “mnezo” si fireste chiar el sau grupul sau. Cred ca nu exista afirmatie sau credinta mai aberanta decit ca cineva sa conduca infinitul, asa din aproape in aproape. Totusi ceva, ceva se incearca cu un dresaj-domesticire pentru toate oile anumitor “domni si doamne”. Asa s-a inventat si inamicul necreat de care “trebuiesti aparat”.
Dar deja s-a trecut de “masa critica”, un anumit numar de miliarde [7] de “celule-oameni” si la nivelul energiei surpaconstiente, s-a produs pe toate cele 10 nivele, organizarea in stea[retea] cu 6 elemente, [vezi apa, carbonul, siliciul si structurarea organica]. Dar inca se mai incearca organizarea in 5 elemente... [mass-media], care e in colaps evident. Sint legi ale structurarii universale care cu trecerea de la un numar la altul de particule se organizeaza altfel si produc modificari, punti constiente si in constiinta colectiva si individuala.
Fara doar si poate inca mai sint desperati care incearca sa ii convinga pe altii ca … reducerea populatiei, ca eugenia, ca maxim 5 sute milioane poate sustine lejer planeta... stii si tu ce poate inventa “autoritatea academica” atot[ne]stiutoare si ochiul ei “clarnevazator”. Ceva in constiinta umana deja s-a” trezit” si nu se mai incurca prea multa “lume” sa ii “barbiereasca” pe altii. Ultima “realizare” de acest gen a vizat doar citeva milioane. Se mai incearca cu “recesiune”, cu alimentatie ”standardizata”, cu “vaccinari” despre care stii, si alte trebi despre care e mai bine sa nu stii.
Dinspre partea Empaticilor Supraveghetorilor [Privighetorilor cum le mai zic io] se stie mai putin si se asteapta mult prea mult. Acestia sint mai discreti findca actioneaza doar la nivele colective de constiinta si empatie, ceva de genul artistic cultural chiar si stiintific dar mai putin. [ Star War, Star Trek, Star Gate, etc. filme cu istorii foarte reale si clar punctate.] [un film contine o carte cum o poza reprezinta descrierea de o pagina = o mie de cuvinte]. La acelasi nivel telepatic si empatic sint inspirati diferiti actori, vedete muzicale, personaje celebre in alte domenii.
Este totusi evident, ca nivelul de constiinta umana, a depasit in majoritate tendintele violente sau salbatice... chiar si cele comerciale trecind la cele artisice – empatice...catre constientizarea faptului ca ne reflectam unii in ceilalti... pina la [inter]dependenta. Acesta este actualul stadiu de evolutie colectiva. Ne punem volens-nolens in locul celuilalt de care depindem prin [inter]conexiuni... sub incidenta aceleiasi legi “actiune-reactiune”.
Si la acest nivel fiintei umane i s-a “amputat” capacitatea empatica, inoculindu-se ideea contradictorie, si ...esti nascut [fara voia sau alegerea responsabila a ta] din pacat, deci esti pacatos si te asteapta focul. Cind afli aceasta de copil... cimpul [energetic-magnetic] afectiv face implozie, se restringe la un perimetru foarte ingust in spatiu si timp. Emotional deja vorbim de o epava prabusita. Singurul efort se rezuma la empatia pe termen scurt, pentru supravietuire...fortata de logica. De fapt nu se mai cheama empatie se numeste adaptare, obisnuinta, acceptare, toleranta. Adesea fenomenul este insotit de schimbarea polaritatii in ostilitate generalizata.
A treia informatie cheie, este ca in mod natural fiinta umana este muritoare si supusa, suferintei, degenerative, asa natural si degeaba. Nimeni nu spune ca aceasta este o consecinta a felului in care canalizam energia, constient si afectiv, antrenind-o ritmic, periodic, reflex...ostil, indiferent si suferind. In acest fel reproducerea celulara este degenerativa.
Dar constiinta universala a crescut suficient numarul nostru ca sa trecem la fuziunea intr-un organism planetar uman. Deocamdata functionam la nivelul, nu al organelor ci mai mult a gruparilor celulare proteice. Sintem totusi in pragul descoperirii constiintei colective. Inca mai credem in “mintea mea” si alte iluzii naive de Diviziune, de proprietate a unei bucati din Totalitate si apartenentza la diviziuni mai mari.
In revenire stiind ca esti muritor, fara putere creatoare [afectiva], cu o minte fara sens, inutila in alegeri personale si decizii fundamentale, vorbim de o fiinta mai aproape de regnul animal, decit de urmatorul. Alchimia ar trebui sa faca trecerea de la incosntienta asupra vietii si valorii ei, la [macar] constientizarea functiilor elementare ale energiei universale, care se reflecta in toate formele de existenta, astfel viata capatind o logica si un sens...in care se poate evolua...pe cont propriu, adica de la o [non]valoare data la una reala[cultivata].
Aceasta trecere de la o valoare la alta, se face printr-un efort constient, ciclic, repetitiv, de mentinere a unei Intentii, sau Destin, sau directii in realitatea “virtuala”, mentala. Acesta este antrenat, reincarcat de raspunsul empatic, in compensatie la ceea ce tratezi cu empatie. Aceasta se produce cu fiecare experienta care o facem in directia aleasa, daca alegem un punct focal...si cautam confirmarea in plan concret a acestuia...pas cu pas.
Aici intervine al patrulea virus in sintaxa terestra, ...de unde deriva ca Gindul tau, ceea ce Simti si mai ales Fapta...nu conteaza!!! De aici lipsa de atentie acordata irepetabilului din actiunile aparent repetabile, si de fapt neatentia la evolutia care se creaza prin acumulare, cvasistatic...cu incetinitorul, ca sa putem observa. De aici lipsa de coeziune in atentie si de convergenta vectoriala a actiunilor[intentiilor]. De aici insatisfactia sau lipsa de multumire, fericire, vitalitate, incredere...etc, pe baza ideii evidente ca pedalezi in gol sau chiar inapoi.
Ti se mai pare acum ca acel text “sacru” este naiv si nevinovat, lipsit de orice substrat, sau este un text minutios elaborat, in urma a “n” experimente sociale, de domesticire sau dresare, de catre anumiti cultivatori de oameni...dar nu face obiectul discutiei noastre;
In stadiul in care reusesti [prin exercitiu si antrenament continuu, ritmic, ciclic, cu intreruperile de rigoare] sa mentii in sfera mentala energia intr-o matrice fara sa o sabotezi ci sa o “iubesti” empatizezi cu ea pina o reduci la nivelul obisnuintei afective placute, se cheama ca “materializezi”.
Sau atragi elemente preexistente in matricea respectiva de energie, care fiind conexata cu tine, gaseste cea mai rapida si scurta cale, [coincidente, sincronicitati, simetrii, in baza legii rezonantei] care te atrage cu perceptia in sfera acelui obiectiv sau pe “munte la mahomed”. Sa zicem ca pt a scoate din latenta o “forma mentala”sint necesare aprox. 40 de Incercari, intentii Consecutive, in stadiul actual de evolutie.
In acest moment, cind principiul de manifestare sau “materializare”, agregare, condensare, atractie, empatie iti este la indemina prin focusare, relaxata, linistita, aplicabil la orice ora din zi si din noapte, din orice pozitie se cheama ca esti ca ...zeii. Adica in termeni mistici[mitologici-mincinosi] ii mai spune la principiul asta dumnezeu sau, circuit karmic, sau creatie pe bucati, ritmica, prin frame-uri.
Contraforta acestui proces este memoria, inertia statica sau repetitia inconstienta, neatenta, si definitia conceptuala defintiva sau aproximarea negativa si mai ales autodefinirea, nu in sensul redefinirii, completarii creatiei cu cite inca ceva si mai “bun”, inca un bun, sau inca un pas. O pretentie mediatica absurda este saltul [quantic], drumul de la 0 la 100 sau 1000 asa fara nici un pas. Basme, merge mai ushor 123..102030...100200...
In stadiul actual de evolutie, apar deja fiinte capabile de aceasta concentrare-relaxata, de atentie nonreactiva, de perceptie extinsa, empatie intuitiva... care scurteaza procesele de manifestare, indiferent de forme, pentru ca nu astea sint esentiale ci procesul de creatie in sine. Trezirea in acest sens se face prin...sinceritate [oops!] si recunoastere cit mai fidela a creatiei tale, in ordinea si halul in care este, apoi empatizarea cit mai completa cu ea.
Asa se ajunge la simetrizare sau sincronicitate cu realitatea manifestata. Si prin contemplare, atentie neconceptualizata plus empatie cu toate domeniile si regnurile realitatii impersonale. Este foarte multa energie=forta=putere activa in toate aceste domenii, arhinecesara noua sau chiar indispensabila.
Asa mai reducem din pseudoidentitatea schizofrenica numita ego, un mare consumator de energie la nivelul mintii. In acest sens este o pilula magica la care ii spune “egalizarea identitatii” iar la virus comparatia identitatilor care duce la paranoia...refuzul de a accepta adevarul chiar cind esti confruntat cu fapte concrete...sau fundamental logice.
Astfel cind manifesti la alegere realitatea pentru pasii tai urmatori in evolutia personala si nu numai [in acord de rezonanta ...cu mediul formelor care le-ai atras] esti deja intr-o bucla spatio-temporala in care treptat, ciclic, repetitie cu repetitie, pulsatie cu pulsatie, flux-reflux, adaugi ceva universului tau, si “lucrurile” care le-ai integrat dispar si din atentia si din perceptia ta, pentru ca nu le mai intretii cu “emotii”.
In stadiul acesta zeul sau eul este in acord armonic deplin constient cu mediul sau, astfel devenind ...nemuritor, adica nu mai oboseste in ostilitati subtile, cosntiente sau inconstiente, nu mai degenereaza ci se regenereaza din ce in ce mai infloritor, iar prin cresterea frecventei el cu tot universul sau devine atit de dinamic si subtil incit iese de sub incidenta lumii materiale fizice asa cum o numim noi si isi continua visul sau viata in alte domenii de frecventa. Regnul urmator...fara a mai parasi corpul fizic fortat.
Ceva consemnare despre un astfel de loc ar “Teo ti hua can” in traducere,”locul unde oamenii devin zei”. Nu era loc de sacrificiu, nici o scoala, mai degraba un spital unde medicii erau din alte “zone”. Neverificabil, pina la momentul in care istoria ne-o pot publica “martorii” sau “privighetorile”. Si pe acolo oamenii si zeii traiau impreuna, pina i-o apucat pe unii “misticismele”. Prostia este respectabila si zeii se retrag.
Cunoasterea are si dezavantajele ei. Primul este “aparenta” din surse exterioare, unde te poti pacali ushor si poti fi pacalit, mai ales cind cazi in Tentantia ideii ca altii sint mai prosti deci de poti folosi de ei, si tot ce ai invatzat de la “zei” incerci sa folosesti pe cont propriu, in dezavantajul tuturor. Forta animala n-a fost eficient constientizata, tratata cu empatie si inabushita, ascunsa...pentru a fi mai mare si mai tare. Astfel egoul irumpe si uite unde se poate ajunge, orgoliul sau paranoia fiind imediat prezenta.
Se intra in reactie ostila cu mediul, aceasta genereaza “norii afectivi”, [=dorinte refulate in subcontient, nedefularea emotiilor nestinse]. Asa se ajunge la pierderea cunoasterii intuitive, a conexiunii cu energia universala “mentala”, de aici dezordinea si “la loc comanda”, ne intoarcem in lumea fizica, unde ne putem manifesta egoul, superioritatea care ii domina pe ceilalti si ...pina la urma ne trece. Vorba lui buddha “toate trec!”[vindeca].
La arborele vietii i s-ar putea spune arborele empatiei, care este un alt nivel de cunoastere si logica, intuitiva, spontana, sincrona si simetrica cu nevoia ta imediat ulterioara. Acest arbore nu are trecut si viitor, este adimensional...bucla”spatiotemporala” crescind prin empatia cu toate elementele constientizate. Informatia este accesata direct din energia universala vie si inteligenta.
Arborele cunoasterii s-ar mai putea numi arborele memoriei si repetitiei. Ca sa invingi aceasta inertie statica iti trebuie un pic de atentie, si bun simt empatic. Altfel se ajunge la blocaje mentale, idei fixe, dogme “sfinte”, tensiuni si blocaje afective, energetice, ulterior fizice si totusi si aici ar fi o pilula vindecatoare, numita creatia de experiente noi, atentia la irepetabil si adoptarea de atitudini, idei, actiuni cit mai inedite. Mintea este ceva continuu mobil si cind se ajunge la mintea tzeapana, deja s-a instalat “sfirsitul”.
Mna, ca am inceput cu totusi ceva introducere explicativa si uite ca am ajuns sa fac in ciorna volumul 3 “Legile Energiei Vii” cu subtitulul . Sint mai bine de 7 ore de cind scriu. De aceea consider ca volumul 3 e mai bine pentru ambele parti sa fie ...filmat. La fel de bine intelegi si dintr-un documentar si cine vrea poate sa faca transcrierea lui. Cind mintea incetineste, urmareste si memoreaza bine.
Totusi sper ca ai subinteles ca alchimia se refera la evolutia “personala” de la o valoare interpretativa a vietii, la urmatoarea prin microetape succesive. Pilule magice si spontane sint doar in basmele medicale care folosesc tot “mentalul” sau autosugestia creativa. Este o deblocare a mintii in ce priveste procesul de vindecare care e natural, daca nu alimentezi cu aceleasi idei fixe suferinta psihica, dizarmonia, tensiunea, ostilitatea, etc.
Daca aveam “piatra filosofala”[=fiinta materiala plus inteligenta energiei] cu care sa fac “aur” din orice [valoarea suprema a locului si clipei prezente]... probabil vedeai un alt om, poleit cu aur ca faraonii. Era un alt om. Io Simt ca valoarea “lucrurilor” este sa fii in armonie cu ele, mai ales cu semenii tai, in cel mai sincer mod cu putinta. Aici chiar ma simt bogat, chiar daca mai am lacune, fata de “unii” care ma stradui sa ii Inteleg, cind ar fi mai simplu sa ii iubesc, empatizez, direct, cu o sincera compasiune pentru suferinta lor, generalizata la toate nivelele.
E drept am putut manifesta in aceasta incarnare [poate si in altele] obiectivele materiale necesare, nu si proprietatea lor, pentru ca n-am vizat-o ci doar folosinta. Consider ca ceea ce ai dar nu poti folosi, nu-ti poate fi proprietate la modul efectiv, si suferinta e mai mare decit atunci cind inca nu le ai. Proprietatea implica in primul rind intretinerea si ingrijirea, si io abia reusesc sa am grija de fundul meu. A nu se intelege ca dintr-un punct de vedere functional nu traiesc sau n- am trait la cel mai inalt nivel hi-lux.
Din contra am trait in situatii si evenimente la care majoritatea nici nu Viseaza [si care e de fapt singura lor problema]. N-am dezvoltat insa atashamente, nici fata de “obiecte” nici fata de persoane, invatindu-mi rpd lectia ca ceea ce detii te detine. Iubesc libertatea sub toate aspectele si formele ei, si ceea ce am iubit am obtinut din “belciug”. La fel “adevarul” mai presus de inteligenta, prietenia totala pina la identificare, confundare cu celalalt, muzica, imaginea artistica, esteticul...si traiesc zi de zi o accentuare a lor. In ce ma priveste numesc aceast progres, alchimie.
Mai “lucrez” la impartashire, multiplicare, sharuire. Am pretentii in care ma blochez...frinez, intirzii. Daca poti trai doar pentru tine anumite experiente si interpretari ale valorii, este cam irelevant si fara sens sau gust. Spun deschis ca sufer tare si foarte tare, pentru ca detin valori mai mult subtile atashate, care inca “nu stiu” sa le trasnfer, multiplic, desi am la dispozitie cele mai adecvate conditii. Multe din aceste valori depasesc cu mult orice asteptare. Da io tot mai astept, “ceva”.
Aha, stiu ce astept, “elixirul vietii vesnice”, “tineretii indelungate”. Da, asta este, Jocul, inocenta, naivitatea empatia cu propriul subconstient, cu copilul din min[t]e, din suflet...care s-ar juca incontinuu da, cine ii da voie. Am treburi “responsabile”,”eroice” de facut. Am luat deja multe la un mod prea personal si persuasiv.
Multa suferinta produce si a produs treaba asta, si pina ma trezesc in sfera impersonala, atemporala si nemuritoare, mai este. Daca vrei tu poti experimenta mai departe...ideea ca totul este un joc artistic, frumos, armonios, si ca nu exista nimic serios nici “sfint”...mistic. Mistere neexplorate de tine da, intrebari care astepta sa le dai raspuns, ai girla. Relaxat si in joaca se poate, altfel...devii academiciana. Merita sa-ti amintesti din cind in cind ca Orice Adevar este doar un Semi-adevar, din punctul de vedere al unui ego nu al infinitatii.
Asa, acum mult asteptatele recomandari “personalizate”. Pilulele magice:
Ca sa centrezi energia vitala, fa-ti o capitala a universului tau, a buclei tale. Incepe cu un scaun care il incarci cu putere, prin atasharea de el, prin utilizarea constanta. El ar trebui sa te treaca din ce in ce mai repede in starea de perceptie lucida, limpede, extinsa, intuitiva. Se impregneaza cu starile tale de putere-atentie=energie vitala. Ar folosi astfel sa iti gasesti intii voit Linistea-pacea in el, apoi meditatia, apoi recapitularea, apoi...el va continua starea subtila de unde ai lasat-o.
Ar folosi impregnarea cu Putere empatie maxima si a unui rind de haine, doua ca sa le mai schimbi. Ele te vor ajuta in schimb sa te simti tu puternica, speciala, miezu. Conform Ascendentului tau, la haine roshul este aliatul tau... nuante, in contrast fin cu ceva bleumarin. Apropo, scaunul ar fi mai eficient indigo [culoarea blugului clasic], ceva fin violet sau alb...cu ce vrei tu.
La fel si patul care solicita o Atentie la fel de sporita, incarcindu-l cu Intentia repetata de a determina experientele de care ai nevoie, vise anume, decorporari, relaxare, chiar si o forma lejera de meditatie, perceptie de imagini mai clare. Noi sintem energia investita, dar stocarea in “ceva” amplifica mult efectul. Gindurile noastre sint prea rapide, nerabdatoare si aceste “obiecte-fiinte”, o stabilizeaza si amplifica, prin acumulare. Daca le acorzi atentie ca unei fiinte, energii- inteligente vor actiona ca atare.
Urmatorul pas este “altarul” masa de experiente sau de lucru. Avind Saturn in Berbec, merge tot rosu sau nuantele de brun. Brun nu are legatura cu cafeniul. Merge culoarea lemnului la interior, nuc, fag rosu, larice. Le ramii datoare cu niste scuze sincere si profunde acelor “lemne”, o consideratie si o stima deosebita. Pe acest pupitru incape lumea sugestiilor tale, adica obiectele care iti evoca ceva drag, conexiuni de putere, energie empatic accentuata...carora le urmaresti evolutia cu interes. Pot fi si imagini care au semnificat sau semnifica anumite momente cheie in evolutia ta.
Fiind un loc vizibil [public?] tainele si intimitatile tale nu au ce cauta. Acele sugestii si surse de inspiratie incap foarte bine pe partea interioara a usilor de la dulapul tau, infoliate in tzipla A4 ca sa le mai schimbi. Biroul necesita o conexiune universala cu impersonalul reprezentata de 7 obiecte asemenea[identice]colorate, ordonate in spectrul ROGVAIV, cristale, sticla, hirtii, tu stii. Atentia va fi atrasa periodic de anumita culoare[culori] pentru reacordarea ei. Ar fi utile si forme din geometria universala, modele in care se intilnesc maxim 7 puncte, atomi, etc.
Nava, bucla, camera ar fi indicat sa aiba la vedere o zona indigo, Soarele, Luna si Mercur al tau fiind in Varsator [Kapricorn]. Tot in pe pupitru, altar, bord ai nevoie de ceva care sa te reflecte... dar nu fizic, o oglinda retrovizoare, fireste sa reflecte constientul tau. Recomand un jurnal...de bord, de laborator, de experiente.
Acesta integreaza Intrebari,observatii, constatari din ce in ce mai clare si mai fine si... raspunsuri! Jurnalul este o punte efectiva intre Sub si Supra Constient, intre emisfera stinga si dreapta. Este dincolo de descriere ce amplificare in cosntiinta [cosntienta] poate produce auto-feedbackul, cita claritate, acuratetze, precizie poate genera. Se pot trai experiente virtuale prin el, fara nici un fel de intermediari.
Evolutia creste exponential, cu atit mai mult cu cit experimentezi, si cultivi [re]cunoasterea adevarului [tau] acolo. Cultivi pentru aflarea adevarului sinceritatea nu egoul si importanta de sine. Jurnalul cunoscut de mine are 3 forme, scris cu bagheta magica pe foaie alba[agenda], la computer, sau video inregistrat. Nu conteaza cu ce incepi tot la ultimul ajungi. Ulterior observatorul [tu] devine atit de prezent si detashat, ca poate nu mai e nevoie de feedback. Inerent prin rezonanta generata de cautarile sincere si consecvente ale tale, intri telepatic complet inconstient in contact cu Privighetorile, care fii ferm convinsa ca au solutii la orice situatie cu care ne confruntam in jocurile noastre, globale sau individuale, doar sa cautam si noi soutii si sa ne intereseze in mod „cert, clar si convingator”.
Mai ai nevoie acolo de celealalte regnuri. Respectiv o planta cu care sa te identifici in momentele de haos, tensiune, fluctuatii magnetice [emotionale] intense. Sa vezi tu ce repede te linistesti, in citeva minute. Mai apoi un vas cu apa cu sare de mare linga geam, unde tii un cristal sau mai multe daca vrei un ZPM [modul de energie impersonala(vida), dar pentru asta ai nevoie de doua sfere si un octoedru central, dispunerea in stea a acestora]. Deodata tot ce ai nevoie sa stii este ca pot percepe imaginile tale mentale, le pot organiza, intensifica, amplifica.
Astfel ca, atunci cind ajungi la o forma si o Intentie Clara, merita sa te joci cu unul din ele in mina [oricare], dupa ce in prealabil te identifici cu el, te vezi ca fiind el, sau il faci mental mare cit o casa si intri in el... re-produci modelul interesat si iesi. Asta cit se poate de relaxata, in joaca, inocenta si cu „inima” curata sau constiinta libera de orice contradictii, retineri, tensiuni. Ar fi utila o multumire asa sincera cum mi-ai adresat-o mie, anticipat si uite ce o iesit din cauza ei. [Vreau sa ma opresc si nu se poa`, nici n-am mincat az si e deja 2:42’ am. Am trecut de 12 ore].
Recomand aceeasi detashare fara gram de atashament, aceste fiinte putind la rindul lor sa te posede cum ai putea pretinde tu. Relatia cu ele este in principal la nivelul Atentiei=mental...centrarea afectiva pe ele determina posesia, dependenta, etc. Incarcarea cu Putere=Intentii clare este doar Prietenie=Iubire. La nivel impersonal esti tot tu si cum faci sa te posezi, pina si de corpul tau fizic ar cam trebui sa fii detashata...ulima reduta.
Pentru asta poti „avea” in grija un animal apropiat in care sa cauti continuu sa vezi cum si unde te regasesti si cit cum te copie prin empatie cu tine. Va evoca cu maxina nonsalanta mesajul subconstientului tau si a tot ce ai refulat in el...animalul traducind energia ta ca si cum ar fi a lui, fara cenzura constientului[tau]. Aici autopacaleala, autoiluzionarea sau amagirea cu masti dispare, si apare posibilitatea de a te reevalua si ajusta doar prin a-i fi Supraveghetor, fara sa intervii asupra evolutiei lui. Vei invata multe de la aceasta relatie si la ce te poti astepta din”lumile” subtile.
Intimplator ai sa observi cum influentezi celelalte animale din regnul semenilor tai si vei vedea ca sint cei mai receptivi la empatia ta sincera si evident la exemplu. La mesajul verbal abia-abia, poate la cel nonverbal cu mai multa atentie si interes. Recomand sa lasi pe oricine sa interepreteze despre tine orice fara sa intervii, fara sa scoti nimic in evidenta intentionat.
Fii doar tu insati si vei obtine toata atentia de care ai nevoie, oamenii nestiind inca sa o cultive, o investesc aiurea in altii. O iei in arenda si poti imparti roadele. Este bine sa mentii discretia totala asupra ta, prezent, „trecut-viitor”. Cine trebuie si vrea sa vada prin tine vede. Oamenii inca nu stiu sa cultive Atentia in mod constient, incosntient o fac.
Despre aliante in Intentii, stabilitate, consecventa, loialitate...mai este pina acolo. Principalii aliati ii vei gasi in toata sfera impersonala, care este cit se poate de vasta, te asteapta,...stele, Soarele, planete, Luna, muntele, apa, vegetalul, animalul, umanul [dincolo de expresia constienta], toate sint aliante arhiexpresive si arhinecesare. Pentru a le vedea expresia reala, uita tot ce stii[conceptele reflexe] despre ele ca si cum nu ar avea nici o semnificatie, dar tot, ca pe o gramada de minciuni si adevaruri aparente ceea ce si sint de fapt. Redescopera-le si cultiva o relatie cu ele [de identificare][regasire, reflectare in ele].
Vei descoperi ushor ushor ca esti cu totul altfel decit stiai despre tine, si intre timp alchimia valorii personale se va fi produs. Restul sint fleacuri, amanunte care ce rost are sa-ti supraincarc memoria constienta cu ele. Pentru detalii despre Aliante [reconectarea cu tine, tratarea „iluziei schizoide”] ai in programul saptaminal de curs practic de alchimie naturala, care are pe zile specific ce si cum poti proiecta si face, experimental concret, pina iti intra in Ritm.
Ce sa-ti mai zic, e suficient pentru acum, in continuare iti doresc „bon voiaje!” si iti Multzumesc, pentru ca ai reusit sa ma stirnesti. Io pentru mine de mult imi spun ca o sa astern pe hirtie ceva de genul asta, dar paradoxal volumul 2 e in asteptare, si io l-am scris in mare pe 3, care dupa opinia mea ar fi suficient atit, ca parte scrisa, in rest imagini. Acum tu chiar beneficiezi de vreo 5000 [peste]. Asociate cu sunetul-muzica aferenta, daca le acorzi la fiecare minim 7 secunde, iti ia cam zc ore. Atentia ta, cauzalitatea trece prin procese semiconstiente regenerative, „greu” de apreciat clar si rational, dar ushor de Simtit.
Arigato, Sia, Ceaules! Steph_GuraZlata_RTzat_03022010032935

Post scriptum...

Cam tot ce am povestit cu tine aici are ca sens si rost, doar pentru a reliefa inca o data parte din experienta ta. Anume, ai observat ca toate evenimentele majore fericite si minunate, s-au intimplat tocmai cind erai mai indragostita, sincera, pasionata realmente de obiectivele tale, umane, materiale, generale, ceea ce evoca inca o data faptul ca avem inca o parte a fiintei [majoritara in putere...”90 %”] ce este pusa in latenta de „ratiuni” educate, de mintea fixa, de memorie si acestea cu cit se dezvolta mai mult lasa loc mai putin EMPATIEI – Simtirii, constientei faptului ca desi nu pare sintem o singura fiinta si un tot unitar cu ceea ce percepem senzorial si mai mult decit atit. Fara empatie ne plictisim,” orbim” sh ii cam greu asa. Nu?
In alta ordine de idei, acest cimp unificat, relativitate extinsa, este perceptibila de cealalta parte a fiintei noastre, negata prin fel si fel de credinte aberante, si aceasta zona a fiintei noastre face toate sincronicitatile, toate simetriile, rezonantele, atractiile de fel si fel de fenomene prin care sa te simti „Implinita” puternica, multumita, totala. Logica acestei „cimp fara forma” unda generatoare a corpusculului ce esti” are alte legi de functionare decit cele „rationate” de „noi?” dupa aparentele cu care ne Pacalim...si ne facem viata atit de grea si seaca. Toti!
Aceste legi nu trebuie neaparat sa le cunosti si sa ti le argumentezi rational, pentru ca le SIMTI, si ele provoaca intuitiv empatia, atractia, flerul, filingul, talentul, acel ceva care este continuu inabusit de rationamente aparente. Echivalentul simtirii este Iubirea, Aprecirea, Deschiderea prin Emisie de „lumina” nu prin cersheala dupa agoniseala si alta chibzuiala. Fara iubire sintem orbi, surzi si schiopi, vorba cuiva si ne bazam numai pe aparente. Simtind din ce in ce mai total, vei descoperi ca stii cumva aceste Legitati, exprimate cumva de unii altii,[o parte le ai la „linkuri utile” in www.ealchimie.ro ].
Intelectul antrenat in exces te face „destept” foc, dar incapabil de Empatie, una fiind energia rece si alta cea calda, una liniara si una radianta, si impreuna genereaza organicul sau ordonarea spiralata a SPI-RIT-[m]ului universal, in generarea de forme aparente, expresii tranzitorii.

PENTRU CINE ARE CURIOZITATI PRACTICE PUTEM REALIZA ASA CEVA :::

CURS DE BAZĂ - ALCHIMIE NATURALĂ
Cursurile se pot desfăşura şi ca tabăra, într-un cadru natural, relaxat, implicând şi practică experimentală, sau citadin, în teritoriile umane, sociale, programul practic urmând a fi experimentat individual în perioadele de timp care, rămân la latitudinea cursantului când le aloca şi care este ritmul lor.
Cursurile se desfăşoară pe perioadă a 7-8 zile, cele teoretice fiind între orele 9 –12, câte 45 min. cu 15 min pauză.
De la 12 la 16, cele practice, jalonate în cursul anterior, sunt aplicate în sfera individuală. Experimentarea imediata utilizează amprenta caldă a vibraţiei anterior create în cursul teoretic. Tot între 12 - 16 este pauză de masă.
De la [16] 17 la 19 excursii, plimbări în zone cât mai expresive şi Biologice, Naturale. Pentru Zona RTzat sunt deja realizate trasele de câte 2-3 ore.
Opţional, seara de la 19 - 20 putem viziona câte un film documentar, cu nuanţe care evidenţiază rolul lumii interioare, subtile şi despre procesele funcţionale „fine” ale fiinţei umane în general şi cele din mediu universal.
Tot opţional discuţii libere la câte un foc de tabără, pe durata relativă de 2h.
Acelaşi gen de discuţii său întrebări – răspunsuri – observaţii se pot realiza pe perioada traseelor de după-amiază.
Masa este individual realizată cea de prânz şi seara opţional la focul de tabără. Este de preferat o alimentaţie cât mai uşoară, naturală, pentru a elibera şi relaxa energia vitală personală. Specificaţii pentru « produse animale » nu sunt dar e de preferat fără. Fumatul, o bere, un vin sunt iar elemente opţionale.
Cazarea se face câte 2 – 4 – 6 în cameră, baia fiind una la 2 camere. Cerinţe de punctualitate sunt pentru cursurile de dimineaţă în special.
LUNI
Curs teoretic:
· Ora 1 *Energia universală – Vitalul
· Ora 2 *Timpul şi spaţiul ca Percepţie
· Ora 3 *Utilizarea Atenţiei – Identificarea
Experimentare Practică Individuală:
1. Recapitularea întregii incarnări şi Normalizarea, energiei afective. [Minim o oră max. 2]
2. Alianţa cu Elementul Apa , [culoarea Verde, Argintul, Clorul…] [Toată ziua]
3. Meditaţia zilnică, “Ordonarea Cardinala a evenimentelor şi Simplificarea” [seara]

MARŢI
Curs teoretic:
· Ora 1 * Focalizarea, centrarea, energiei
· Ora 2 * Relaxarea mentală, afectiva, fizică
· Ora 3 * Realizarea, Percepţia, Detaşarea

Experimentare Aplicată: [[……..]] ***
***[[…. Nu mai am răbdare să cosmetizez, în cuvinte maxi formale, maxi comune aşa că trec fix ce am în ciornă ca programa… sau aproape aşa]]
Efortarea în orice direcţie, [pentru] realizarea unor dorinţe inhibate de non-îndrazneala sau prejudecăţi, lene, tipare sociale.
Observarea şi identificarea, regulilor, frustrării şi revoltei personale
Temă de meditaţie a zilei: “Libertatea şi Curajul”
La asfinţit …Încărcarea cu elementul foc energia generată de soare… aplicabilă şi mai eficient dimineaţa.
Alianţa subtilă cu Roşul, Fierul, Focul, Masculinul …

MIERCURI
Curs :
· ora 1 Simbioză, interferenţele, complementaritatea
· 2 Eficienta comunicării, Expresivitatea, Utilitatea
· 3 Observarea non reactiva, Acţiunea şi [non]Reacţiunea
Experimentare :
1. exprimare doar prin tăcere, cel mult priviri, gesturi [4 h sau toată ziua, sau 24h]
2. Comunicarea (cu/fără) contradicţii, critici, la nivelul interior [al minţii], observarea De-Vitalizării
3. Temă de meditaţie ; « Observarea Admirativa » >> Avantaje şi avantajarea subiectivă.
4. Alianţe : Wioletul, Mercurul, Aerul, Norii, Vântul, şi Temperatura…

JOI
curs  teo şi exe.
« Încurajarea şi Întrajutorarea » sau « Implicarea »
Aplic. - Identificarea Eului, Conştiinţei, Vocii Interioare
distincţia contrastantă cu Vocea Socială şi Istorică – Redundanţa, deselectarea reflexivităţii.
Zi autoadmirativa, autoprezentare publică apreciativa, « Prietenia. Publicitatea, Aproapele »
Practic prezentarea fiecărui cursant către ceilalţi în termenii cei mai sinceri şi apreciativi posibili.
Alianţa Admiraţia Atracţia : Albastrul, femininul, cerul, noaptea, stelele, Staniul,

VINERI
curs teo. Exe. Aplicaţie
Percepţia de fond şi de focalizare, reglajul contrastelor, Lumina şi Punerea în Evidenţă, Expresivitatea, Ineditul, Clipa Unică.
 Micro Macro, Orientarea Cardinala, Simbioză şi Simbolizare,Viziunea Holografică [reflectarea fractală], Sintetizarea.
CURS APLICAT direct de FOTO [necesita utilizarea individuală a unui aparat foto sau camere video]
Acumularea de Putere prin Simţurile Fizice / Fine :
Gustul şi Mirosul »" Sunetul Atingerii, Tactil şi Sonor. [zi de mâncare fără condimente şi altele stimulente sau surogate]
Alianţa cu Galbenul, Cuprul, Vegetalul. Luceafărul de seară şi cel de Dimineaţă, comunicarea cu conştiinţele stelare, planetare şi cele vegetale.

SÂMBĂTĂ
Curs Aplicat Scris : - Planificarea întregii existenţe şi Sinteză la zi.
Scrisul Comunicarea intimă, decizia, Legile naturale ale organizării – structurarii Geo-metrice, Si-metrice, Edificarea certitudinii, Confirmarea Adevărului Subiectiv Subtil prin Obiectiv sau Faptic.
Socializare şi Individualizare, Limbaj şi Exemplu, Rezonantele sau Aproapele Practic, Funcţional, Afinitatea şi Afinizarea.
« Tehnici » de Influenţare Socială. Evoluţie sau perfecţiune. Socializare sau Anorganicizare. Legile Structurilor Universale. Liniaritate şi Circularitate.
Alianţe : Indigoul, Plumbul, Vărsătorul Kapricornul.[ zilnic alta constelaţie] Lumea MINERALĂ şi comunicarea conştientă cu ea, efectul său fenomenul memorării sau imprimării, magnetizarea şi demagnetizarea, polarizare-energizare sau gravitaţie electrostatică.

DUMINICA
- zi de bunădispoziţie, percepţia continuă a Muzicii, Utilizarea dansului energetic, « şamanic », taoist, detonarea energiei prin sunet şi dans şi mai ales prin binedispunerea intenţionată şi în extensie. « Alegerea sau Decizia Fericirii Continue, Necondiţionate”. Mimica Visului şi Atragerea Atenţiei Generale. Cauze şi Efecte în Lumea Devotamentului Mistic.
Poziţionarea pozitivă a propriei imagini şi ofertarea sinceră de sine.
Proclamare şi Perseverenţa sau Progresare.
Achiziţia de Energie Vitală din Atenţie. Arendare de energie, Oglinda şi Amplificarea, Visul sau LEGEnda personală şi pseudointentiile.
Alianţa cu : Soarele – Stelele, Planeta noastră, culoarea Orange, Aurul, mineralele clare şi personalizarea sau încărcarea cu putere a “obiectelor”.

LUNI
Curs-Aplicaţie - Presetare şi Aşteptare, blesstem sau binecuvântare.
Inerţia sau Karma, Obişnuinţele şi detaşarea de inerţie, Deviaţia de direcţie şi cea de Sens, Nonsensul sau Blocarea – Deblocarea. Corecţia sau Updatarea la zi.
Producerea Spontanului, Trăirea în Prezent.
Recapitularea şi Asimilarea de sinteză… a cursului. Formalităţi de încheiere, hârtii, diplome, aprecieri, … comenzi, oferte, planificări de perspectiva, … eventual reluarea cursului cu un modul avansat. Detaşarea şi Continuarea Individuală a Călătoriei Fiecăruia spre Interiorul Conştiinţei.

PENTRU CINE E DEJA HOTARIT AM UN NR DE TEL 0742 33 20 35 ...PENTRU DETALII

5 comentarii:

  1. subscriu
    namaste suflet minunat

    RăspundețiȘtergere
  2. Cind or fi mai multi din Sibiu si nu numai... se rezolveaza... Poate chiar amu in saptamina a 2-3a dupa pashte, ramadan, kumbala, mella... ce-o mai fi si asta... Sia!

    RăspundețiȘtergere
  3. ELY ALCHEMIST:
    AM OBSERVAT CA SCRIETI ARTICOLE DESPRE ALCHIMIE.FOARTE INTERESANT SI EU STUDIEZ DE 3 ANI ALCHIMIA. AM AFLAT LUCRURI GROZAVE CARE MI-AU SCHIMBAT VIATA.INSA TREBUIE SA RECUNOSC CEL MAI MULT AS VREA SA AM SANSA DE A GASI FAIMOSUL ARTEFACT ATIT DE CAUTAT DE ALCHIMISTI- PIATRA FILOZOFALA.ASTA PENTRU CA IMI DORESC SA OBTIN VIATA ETERNA... SI SA MAI DESCOPAR SI ALTE LUCRURI IN LEGATURA CU ACEST DOMENIU.

    RăspundețiȘtergere
  4. Am citit cartea-Calatorie in interior-si consider ca este interesanta cu o tenta de intelegere a vietii la nivel cosmic.Ai curaj,de fapt mi-am dat seama de asta nu doar din carte ci si din conferintele de la Arad.Astept sa citesc si carte-Intalnire de gradul 0- sper ca scrii la ea?

    RăspundețiȘtergere
  5. Ely, chiar vrei sa ramii la Metafora? E doar un mod de aluzionare, dar care nu spune direct ceva. De exemplu asocierea Piatra - Filosofala = adica putem intelege ca Piatra = Mineralul, te poate ajuta cumva sa ai o revelatie, sa ai o filosofie a ta... Oarecum aceasta metafora nu e deloc departe de adevar. Toate structurile energiei universale sint in corespondenta. Mineralul este in directa legatura-actiune cu ceea ce numim noi o anume perceptie-traire adica asanumita MINTE... cu care imaginezi si poate fi o mare varza indusa de anteriorii tai care ii crezi pe cuvint. Contemplind Mineralul pina la Identificare, intentionind cumva sa fii in locul lui, una cu el, vei vedea minunea minunilor, ca toata mintea ta se restructureaza, reorganizeaza si este clar mult mai LIMPEDE focusata. Aici poti avea surpriza sa descoperi ca in fine ai o minte focalizabila, directionata, polarizata in directia ta de mers,...adica nu te mai contrazice. Posibil, fara promisiuni. Incearca. Asa o sa ai o alta dinamica in viata. 2. Poate tot atunci ai sa vezi ca si Viata Eterna... este tot o metafora... la viata Infinita, adica nelimitata de forme... nici macar de incarnarea ta actuala care vrei cu desperare sa o lungesti... asa sa fie acolo, timp de pierdut? Sau ai putea sa descoperi ca viata nu are lungime are in schimb intensitate. Poti sa ai un infinit de ani daca inca nu ai deacoperit cum poti sa sorbi viata din priviri, sa fii senin ca un copil, sa de bucuri in liniste de tot ceea ce esti si faci. Poti sa ai la dispozitie si un infinit de bani, daca nu stii sa ii faci fericiti pe toti ceilalti cu ei, din aproape in aproape. Astfel orice putere ai avea, orice acces la cine stie ce valori nelimitate... este interesant ce faci cu ele, cum actionezi in exterior cu ele, ca daca distrugi, pe tine indirect te distrugi, daca ajungi sa creezi... orice poate fi mai minunat, ai satisfactii si descoperi ca ... tu si viata aia... eterna una sinteti, prin orice incarnare sau forma ai trece, da deja cred ca te-am pierdut pe parcurs... parind utopic in ce zic si astfel ca pot sa iti recomand iar o metafora. Filosofia Pietrei...Eternintatea Vie... filosofia eterna, piatra e vie... Totul este Viu si Viata esti Tu... in aceasta forma de lut, piatra... Hai, cauta si tu, ca ai cu ce... ca si mine. Daca vrei sa treci de viata eterna "numai pentru tine" ca si cum te-ai afla in imperiul mortii... NU tu mori ci forma, Ely, ea e trecatoare, dar poate fi cultivata...da deja am scris prea mult. Dorim la tine succesuri, progresuri si alte Excesuri! There is no limits!

    RăspundețiȘtergere